characters characters

Ajuta-ti copilul sa-si valorifice potentialul

Propus de: SuntParinte.ro   |   13 aprilie 2011    |   5515 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

valorificarea potentialului copilului„E inteligent, dar nu ii place sa munceasca.”, „Poate obtine rezultate bune, dar numai atunci cand vrea sa depuna efort pentru ele.”, „Stie o multime de lucruri, dar nu ii place scoala.” Acestea sunt fraze care pot descrie destul de bine un copil care nu isi valorifica intregul potential. Cum poti actiona atunci cand simti ca fiul sau fiica ta are calitatile necesare pentru a obtine rezultate mai bune, dar nu isi doreste acest lucru?

Iata cateva caracteristici ale copilului care are nevoie sa fie ajutat pentru a-si valorifica potentialul.
-    Obtine rezultate slabe la scoala sau in alte situatii in care este evaluat
-    Are o stima de sine scazuta
-    Se simte deseori trist si nemultumit, incapabil sa-i multumeasca pe cei apropiati
-    Sensibil la critica altora ori la presiunea grupului social
-    Nu accepta responsabilitati
-    Pare plictisit deseori
-    Ii lipseste motivatia pentru a-si indrepta comportamentul
-    Rezultatele slabe au aparut fie brusc, fie au fost o constanta a evolutiei copilului
-    Atunci cand o anumita activitate ii trezeste interesul, reuseste sa obtina rezultate bune
 

De ce unii copii nu isi valorifica intregul potential?

Rezultatele slabe obtinute de copii cu potential se pot datora mai multor cauze: lipsa motivatiei pentru invatare, lipsa increderii in sine si stima de sine scazuta, probleme de anxietate sau de echilibru emotional, probleme la nivelul relatiilor cu ceilalti colegi.

Cum iti ajuti copilul sa-si dezvolte potentialul

1. Incearca sa afli care sunt cauzele care stau in spatele rezultatelor sale slabe. Pentru acest lucru, este necesar sa comunici deschis cu copilul tau despre ce face in timpul liber, ce il preocupa, care sunt prietenii lui si ce il nemultumeste la scoala. Este nevoie sa ai rabdare pana cand vei afla ce iti doresti.

2. Recompenseaza fiecare efort pe care observi ca il depune in orice activitate realizata.

3. Da-i sarcini accesibile si acorda-i timp atunci cand le realizeaza.

4. Foloseste feedback constructiv in relatia cu el. Atunci cand ii spui parerea despre felul in care a realizat o anumita sarcina, este recomandabil sa incepi cu aprecierile pozitive si sa formulezi punctele slabe sub forma recomandarilor de a imbunatati anumite aspecte ale performantei sale.

5. Implica-l in activitati de grup si fa-i cunostinta cu alti copii care impartasesc aceleasi pasiuni ca si copilul tau.

6. Ajuta-l sa-si organizeze timpul pe care il are la dispozitie. Ajuta-l sa isi faca un program acasa prin care sa beneficieze atat de sarcini si activitati educative, cat si de suficient timp liber pentru a se relaxa.

7. Ofera-i o paleta larga de activitati in care s-ar putea implica, in cluburi scolare, cursuri de dans, pictura, pian sau orice alt instrument, desen, modelare etc.

8. Incearca activitati cat mai diverse  pe care sa le realizezi in interactiunea ta cu copilul. Daca observi ca pentru unele dintre ele are o anumita preferinta, incearca sa-l ajuti sa invete mai multe despre domeniul respectiv.

9. Nu folosi ca pedeapsa temele pentru acasa sau sarcinile suplimentare pentru scoala. O asemenea abordare va avea ca efect scaderea motivatiei copilului de a invata, acesta asociind o emotie negativa cu activitatea de invatare.

10. Cere parerea copilului in diverse situatii si ia-o in considerare. Este important pentru el sa simta ca este ascultat si ca opinia lui conteaza pentru persoanele adulte din viata lui.

Pe care dintre recomandarile de mai sus consideri ca le poti folosi? Prin ce alte mijloace ai ajuta copiii sa isi valorifice intregul potential?



Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • clarissa33_sp
    clarissa33_sp    04.05.2011 - 13:48
    Cred ca incurajarile si o atitudine pozitiva din partea parintelui sau profesorului pot face minuni in cazul copiilor cu potential, dar nemotivati sa invete. De multe ori insa, persoanele apropiate copilului adopta o atitudine negativa, fie il pedepsesc, fie il descurajeaza..
  • maria ilincescu
    maria ilincescu    02.05.2011 - 11:03
    Obiectivele de invatare trebuie sa fie realizabile pentru copil, sa nu-i depaseasca posibilitatile, dar in acelasi timp, sa il si solicite suficient, ca el sa nu-si piarda interesul, deci sa nu fie nici prea grele, nici prea usoare. Uneori este necesar sa impartim sarcinile in pasi mai mici si mai simpli pentru copil, pentru a exersa elementele componente ale acestora.Apreciati si laudati realizarile copilului, chiar daca l-ati ajutat sa reuseasca.In felul acesta ii dati posibilitatea sa stie care este comportamentul corect care este asteptat de la el si il stimulati sa incerce in continuare.Dati-i ocazia sa incerce mai intai singur, acordati-i timp suficient, dar nu-l lasati sa se descurajeze, sa renunte si sa spuna"nu pot".Fiecare sedinta de lucru cu copilul terminati-o cu un succes , asa incat sa se simta bine si sa aiba sentimentul ca a realizat ceva.Regula esentiala ,care trebuie folosita in asociere cu sfaturile este ; Incurajati, recompensati,toate comportamentele bune, adecvate, ale copilului.De cele mai multe ori vor disparea de la sine, fara alte masuri.

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe