Primavara albastra - mic exercitiu de poezie
In curand va veni primavara. Ce ar fi sa o intampinam cu o poezie scrisa special pentru ea? Si cum sa facem asta? Foarte simplu!
Pentru a scrie o poezie nu se poate da o „reteta”. Pentru ca ea nu exista. Nu se pot da reguli, tot pentru ca ele nu exista. Dar se pot face cateva exercitii de stimulare a creativitatii si de incurajare a exprimarii „artistice”, care presupune asocieri inedite intre cuvinte, spontaneitate si dezinvoltura in joaca (serioasa) cu cuvintele.
De ce ai nevoie?
• hartie• creion

um se scrie o poezie despre primavara?
Primul pas
Pune-ti copilul sa-si imagineze ca in intregul Univers exista o singura culoare: albastru. Cum ar arata totul? Destul de monoton, de neinteresant si chiar plictisitor. Lucrurile s-ar confunda intre ele, ne-ar fi greu sa le deosebim... si cate urmari nu ar mai putea fi! Asadar, hai sa remediem situatia, inventand nuante de albastru pentru a face ca lucrurile sa se diferentieze intre ele, pentru a face lumea mai atractiva. Acum se poate organiza un concurs: cine gaseste mai multe nuante de albastru? Dar cum se obtin aceste nuante? Cu ajutorul cuvintelor, bineinteles, jucandu-ne cu cuvintele ca si cum am combina pe sevalet albastru cu alb sau cu negru. Iata ce se poate obtine: albastru-albastru, albastru mai putin albastru, tot atat de albastru, cel mai albastru albastru, albastru-albastrui, aproape albastru... sau chiar galbastru.
Pasul doi
Dupa ce ati obtinut mai multe nuante, asociati-le cu substantive din campul semantic al primaverii: fluturi, iarba, soare, ploaie, ghiocei, vant, lumina, soare....
Pasul trei
Alcatuiti o lista de verbe care denumesc actiuni tipice acestui anotimp: rasare, incolteste, bate, cade, picura, se trezeste, zboara, adie, etc.
Pasul patru
Creati structura unei fraze scriind doar intrebarile pentru diferitele sintagme/ propozitii care o compun: Cand? Cine? Ce face? Unde? De ce? Sau Unde? Cine? Ce face? Cand? De ce? Cine? In raspunsurile date acestor intrebari trebuie folosite cat mai multe dintre expresiile obtinute la pasul trei (fluturi foarte albastri, lumina mai putin albastra, cea mai albastra ploaie, livada tot atat de albastra, etc).
De exemplu:
Cand? In dimineata albastra
Cine? Un fluture mai putin albastru
Ce face? Infloreste
Unde? Pe cerul albastru
De ce? Ca sa ne faca ziua tot atat de albastra
Sau:
Unde? In iarba albastruie
Cine? Ploaia nespus de albastra
Ce face? Se ascunde
Cand? Inainte sa bata vantul albastru
De ce? Ca sa nu o vad eu.
Pasul cinci
Aranjati raspunsurile obtinute la pasul patru in asa fel incat sa alcatuiasca un poem cu versuri libere.
De exemplu:
In dimineata albastra,
un fluture mai putin
albastru infloreste
pe cerul albastru.
Ce zi albastra!
Iar daca vrei sa ciripesti cu noi pe twitter, te asteptam sa ne dai follow aici Nu uita! Ne poti trimite poezia sau fotografia cu pasarea origami realizata de tine si copilul tau la adresa contact@suntparinte.ro. Cat de albastra e primavara voastra?
Raluca Lungu
Palatul Copiilor Timisoara
Coordonez cercul de scriere creativa de la Palatul Copiilor din Timisora de 12 ani, unde lucrez cu copii de la clasa I pana la liceu. Nu fac altceva decat sa provoc copiii la joaca, sa le dau curaj sa se exprime si ii las sa spuna ce simt. Iar rezultatele sunt mai intotdeauna minunate.
Comentează:9 comentarii
De primăvară albastră
Natura nu s-ar sătura niciodată
Şi nici cireşul de soare -
Acum se naşte puiul de floare
Scăldat în seva cea mai curată.
De primăvară albastră
Se bucură lumea creată să zboare
Şi un pământ imens -
Viaţa se naşte păşind într-un sens,
Iar visul colindă din zare în zare.
În primăvara albastră
Ne prefacem în iarbă oriunde
Şi cântecul mării se-alintă la mal -
Se-mbracă pădurea-n culori pentru bal,
Iar floarea-ntre frunze se-ascunde.
Ochii mi-apun, privind la fereastră,
Atât de frumoasa primăvară albastră !
Miracolele nu sunt decat lucruri banale pe care le investesti cu valoare de miracol :) Sunt peste tot in jur! Pur si simplu :)