Lista de cumparaturi
Utilitatea jocului:
Folosirea pluralului substantivelor.
Materiale folosite:
Coli de hartie, cataloage promotionale cu produse de la supermarket-uri, foarfece, lipici.
Desfasurarea jocului:
- Vei realiza, impreuna cu copilul, liste de cumparaturi, decupand imagini cu produse din cataloage promotionale de la supermarket-uri.
- Pe o coala de hartie, copilul lipeste in coloana cate un singur produs din fiecare categorie (o banana, un cartof, o paine, o cutie de lapte, un sapun, un prosop, etc.).
- Apoi, copilul trebuie sa comunice ce contine lista de cumparaturi. El va formula propozitii in care trebuie sa foloseasca pluralul substantivelor ilustrate in imaginile lipite. Exemplu: Trebuie sa cumparam: banane, cartofi, paini, cutii de lapte, sapunuri, prosoape,etc.
- Se pot realiza mai multe liste sau chiar liste de produse asezate pe categorii: o lista cu fructe/legume, una cu alimente diverse, una cu produse de patiserie, una cu hainute, una cu obiecte de casa, etc.
- Se poate chiar initia un joc de rol „La cumparaturi”, in care copilul – cumparatorul cere vanzatorului – tie produsele din lista de cumparaturi, folosind formele de plural a substantivelor ilustrate in lista.
Adauga tu primul comentariu: