characters characters

Tulburarile psihice la copii

Cum recunosti semnele problemelor de sanatate mintala la copii

Propus de: SuntParinte.ro   |   10 octombrie 2018    |   5739 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

tulburari psihice
Cand copilul tau raceste sau se loveste, faci tot ce iti sta in putinta pentru a-l ajuta sa se vindece. Sanatatea fizica a copiilor este o prioritate pentru toti parintii, din primele zile de viata ale celui mic. Dar sanatatea mintala a copiilor, desi este teoretic considerata o prioritate, poate fi usor trecuta cu vederea de parinti, deoarece semnele problemelor de acest fel nu sunt la fel de vizibile ca semnele unei probleme fiziologice.

Citeste si alte materiale pe aceasta tema:

Sapte principii care iti protejeaza sanatatea mintala

Cat de des vorbesti copilului despre sanatatea mintala?


De aceea, este bine sa stii care sunt principalele semne care anunta problemele emotionale sau de comportament ale copilului, pentru a-i veni in ajutor daca este nevoie. Este bine sa retii ca un diagnostic este pus de un psihiatru sau psiholog, iar responsabilitatea ta nu este sa identifici exact problema copilului, ci sa stii sa acorzi atentie semnelor care o pot indica.

Un grup de specialisti din cadrul Clinicii Mayo, alarmati de statisticile care arata ca foarte multi copii se lupta cu tulburari mintale si nu sunt diagnosticati la timp, au realizat o lista cu 11 semne care pot indica prezenta unei tulburari mintale la copii.

Iata care sunt cele 11 semne care pot anunta o posibila problema psihica:

  • Stari de tristete sau de izolare care persista mai mult de doua saptamani, fara un motiv concret
  • Tentative de a se sinucide sau de a se vatama (inclusiv planuri sau discutii despre astfel de actiuni)
  • Frica intensa si coplesitoare fara nici un motiv evident, uneori insotita de batai puternice ale inimii sau respiratie accelerata
  • Implicarea in conflicte fizice, folosirea armelor albe sau o dorinta intensa manifestata de a-i rani pe cei din jur
  • Comportament sever, necontrolat care poate duce la ranirea personala sau a celor din jur
  • Refuzul de a manca, varsaturi provocate dupa mesele principale sau folosirea de laxative ori alte metode pentru a pierde in greutate
  • Frici si ingrijorari intense care intervin si il impiedica pe copil sa isi ndeplineasca indatoririle zilnice
  • Dificultati extreme de a se concentra sau a sta locului ceea ce il poate pune in pericol fizic de a se rani sau poate cauza esec scolar
  • Folosirea in mod repetat a drogurilor sau a alcoolului
  • Modificari severe de dispozitie ce pot cauza probleme in relatiile cu cei din jur
  • Modificari drastice in comportament sau personalitate

Tulburari psihice care pot aparea la copii

Asemenea adultilor, si copiii pot dezvolta tulburari de sanatate mintala, uneori insa ele se pot manifesta diferit fata de adulti. De exemplu, un copil depresiv ar putea fi mai mult iritat decat depresiv, fata de un adult depresiv care are o stare de tristete permanenta si vizibila.

Iata tulburarile ce apar frecvent la copii:

Tulburarile de anxietate: tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburarea de stres post-traumatic, fobia sociala, anxietatea generalizata, atacurile de panica. In cazul acestor tulburari, copiii traiesc o stare de anxietate care interfereaza cu activitatile lor zilnice. Uneori frica si ingrijorarea este normala si face parte din experienta copilului de zi cu zi. Atunci cand insa ingrijorarea sau stresul il impiedica pe copil sa functioneze in mod normal, nu este gresit sa ceri sfatul unui specialist.

Tulburarea de hiperactivitate si deficit atentional. Aceasta conditie implica simptome precum dificultati de a fi atent, hiperactivitate si comportament impulsiv. Unii copii cu ADHD au simptome din toate aceste categorii, in timp ce altii pot avea doar specifice unei parti a ADHD-ului.

Tulburari din spectrul autismului. Acestea sunt probleme de dezvoltare serioase care apar in perioada copilariei mici, de obicei inainte de varsta de 3 ani. In timp ce simptomele si severitatea lor pot sa varieze, tulburarile din spectrul autismului pot afecta abilitatea copilului de a comunica si de a interactiona cu ceilalti copii sau chiar si cu adultii.

Tulburarile alimentare. Anorexia, bulimia sau tulburarea de binge-eating sunt extrem de periculoase si pot pune viata copilului in pericol. Copiii pot deveni atat de preocupati de mancare si greutate incat nu se vor mai concentra pe nimic altceva.

Tulburari de dispozitie. Depresia sau tulburarea bipolara inseamna stari de tristete si de anxietate permanente sau schimbari bruste de dispozitie, mult mai severe decat schimbarile de dispozitie ce apar in mod normal la restul oamenilor.

Schizofrenia. Aceasta tulburare cronica il poate face pe copil sa piarda realitatea lumii din jur (psihoza). Schizofrenia apare de obicei inaintea varstei de 20 de ani si necesita tratament medicamentos combinat cu terapie, pentru tot restul vietii.

Din nefericire, multi oameni considera problemele de sanatate mintala un subiect tabu si o sursa de rusine sau vinovatie. Este important sa stii ca mentalitatea aceasta incepe sa se schimbe si ca poti gasi ajutor de specialitate dispus sa il ajute pe copilul tau. In plus, daca eziti sa iei masuri din cauza rusinii, este bine sa stii ca multe probleme emotionale care incep in copilarie risca sa ramana o povara pentru copilul tau pentru tot restul vietii. Cu cat primeste ajutor mai devreme, cu atat mai usor ii va fi pe termen lung.

In cazul in care suspectezi prezenta simptomelor la copilul tau, indiferent fata de ce tulburare, consulta medicul copilului tau. Descrie-i ce anume te preocupa. Ia legatura cu profesorii de la clasa, discuta cu prietenii sai apropiati sau alte persoane cu care relationeaza copilul tau. Impartaseste aceste informatii cu medicul si luati o decizie. Deseori, problemele de sanatate mintala se trateaza cu psihoterapie sau/si medicatie. Unii copii au nevoie doar de psihoterapie, altii de medicatie, iar altii se recupereaza mai repede si mai bine cu cele doua, combinate.


*Sursa foto: Pixabay.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe