characters characters

Tot despre alaptare

Comunicarea parinte - copil
Propus de: Laura Andreea Neagoe   |   22 mai 2014    |   2113 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/_-o-_/8565611806

Am revenit asupra subiectului privind alaptarea pentru ca sunt foarte multe de povestit. Prima amintire legata de alaptare implica emotii de bucurie, de fascinatie. Eram inmarmurita pur si simplu. Inca din timpul sarcinii ma tot rugam sa am lapte, sa-mi pot hrani copilul in mod natural, cu atat mai mult cu cat auzisem de la diverse prietene, cunoscute, ca n-au avut lapte, ca au renuntat etc.


Asadar e lesne de inteles ce fericita am fost ca lucrurile au decurs foarte bine in ceea ce ma priveste, desi de doamna doctor, care m-a ajutat sa nasc, n-am fost deloc incurajata in acest sens.


Eu am nascut seara, in jur de 18:00. Cand am intrebat cand pot merge la copilul meu, doctorita mi-a zis „ nu te duce dimineata la 9, du-te la 12 , ca si-asa nu ai lapte”. Am nascut natural,cu epidurala, si imediat dupa nastere am avut o lipsa mare de fier, eram foarte ametita, si in timpul noptii am mers la baie cu ajutorul asistentelor. M-am tot rugat pe timpul noptii sa pot merge la 9 dimineata la fetita mea, de care imi era foarte dor. Ei, si cand am luat-o in brate si am pus-o la piept, imi venea sa plang!


Inainte sa ies din spital – imi venea sa imi iau fetita si sa fug de acolo – mi-a mai zis, dupa ce m-a strans de sfarc „ uite, n-ai lapte, sa cumperi lapte praf ca-ti moare copilul de foame”. Eu stiam ca primele picaturi - si cele mai importante- sunt cele de colostru. Dar ascultand un cadru medical cat se poate de avizat m-am speriat nitel si oricat eram de impotriva alaptarii artificiale, am ezitat.


Am mers acasa si am povestit cu o prietena – care are trei fetite si deci, muulta experienta- si ea m-a sfatuit insistent sa am incredere ca bebelusul meu se satura cu cat vine, ca doar ea declanseaza laptele. Si am zis sa o ascult, ca doar nu vorbeste din carti, stie ce zice. Si bine am facut!


A urmat o luna in care m-au usturat foarte tare mameloanele, si cand ma pregateam de alaptat strangeam tare din pumni si asteptam sa termine fetita. Stiam intuitiv cat de important e sa fiu relaxata in timp ce o hraneam – doar nici mie nu-mi pica bine sa mananc cand sunt agitata etc.- dar mi-era destul de greu sa ma gandesc la altceva decat la durere. Cu toate astea, nu m-am gandit o clipa sa abandonez alaptatul, imi ziceam ca trece si atat. Si a trecut!


O alta adaptare prin care a trebuit sa trec a fost alaptatul in public, eu fiind pudica. Tare ma mai chinuiam la inceput, ma plimbam pe langa casa ca sa urc repede in caz ca cere sanul, sau ma acopeream din toate directiile ca sa nu se vada nimic, sau cautam coltul cel mai izolat posibil. Acum e multa relaxare. Unde cere, ne oprim, si da,imi acopar sanul dar ceva mai discret. Nu ma mai intereseaza sa fim izolate, ci doar sa fie cat de cat liniste. Aspectul asta, ca toate celelalte, cere experienta in timp, acomodare. Multe par mai dificile la inceput, dar incet incet intra in firescul vietii de zi cu zi. Si, sigur, par dificile sau mai usoare, in functie de cum le percepe mama.

Laura Andreea Neagoe are 28 de ani si este mamica unei fetite decinci luni. A terminat Facultatea de Actorie, a profesat vreme de doi ani si jumatate in provincie dupa care a venit in Bucuresti unde a inceput sa lucreze cu copii in gradinite, organizand module de dans. In prezent se bucura sa stea acasa cu fetita ei si sa se implice in activitatea Work At Home Moms Romania. O puteti vizita pe Facebook.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul         *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe