Spune-mi cum inveti ca sa-ti spun cine esti
„Jucariile“ perfecte pentru teme fara stres
Sa fim sinceri – cati dintre noi, parintii, nu simtim cum ni se scurge energia de fiecare data cand le spunem copiilor nostri ca e timpul pentru teme? Cati dintre noi n-ar prefera sa faca trei (zece?) ture de jogging in jurul blocului decat sa le auda protestele, plansetele, tanguielile sau – daca suntem complet parasiti de noroc – crizele de isterie?
Invatamantul „clasic“, asa cum il stim si noi, poarta haine ponosite si sure, este stereotip, arid si inflexibil, priveste serios, impersonal si rece, n-are nuante, emotii sau sentimente, confunda frica cu respectul si este sigur ca jocul e marele sau dusman. Invatamantul „clasic“ stie ca „scoateti o foaie de hartie“ e arma perfecta si nu se sfieste s-o foloseasca de fiecare data cand „clasa“ da semne de plictiseala. In fond, de ce s-or plictisi copiii de vesnica Ana si merele ei, de compunerile despre vacantele la bunici, stolurile de cocoare sau imaginile apretate cu mame si copii stand duios pe covor, ca intr-un tablou bucolic cu tuse urbane?
Astazi, merele Anei par desprinse dintr-un trecut cu macarale argintii, vacantele la bunici inseamna tot mai mult veri petrecute la scoli de vara sau after school-uri moderne, iar interactiunile dintre parinti si copii amintesc mai degraba de nazdravanul ramas „Singur acasa“ decat de buna si inteleapta „Heidi, fetita muntilor“.
De ce nu le place copiilor la scoala!
Intr-un interviu acordat special pentru Scoala Intuitext, Oana Moraru declara ca „elevii romani primesc teste-fulger, ca pedeapsa, sunt «prinsi» cand nu invata, sunt tarati sincron de la un capitol la altul, de la o lectie la alta, fara un plan pe termen mediu si lung, sunt inca ascultati, la discretia profesorului, iar predarea e, de multe ori, sinonima cu dictarea lectiei in caiete.
Adauga tu primul comentariu: