characters characters

Precizarile Ministerului Educatiei si ale Ministerului Muncii cu privire la educatia si incluziunea copiilor cu nevoi speciale

26 octombrie 2016    |   668 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

sala de clasa
Avand in vedere situatia creata la Scoala Gimnaziala „I. L. Caragiale" din Pitesti, Ministerul Educatiei si Ministerul Muncii fac urmatoarele precizari:

O echipa mixta formata din reprezentanti ai Ministerului Educatiei si ai Ministerului Muncii s-a aflat luni, 24 octombrie 2016, la Pitesti, pentru a evalua in teren masurile luate la nivelul scolii, al Inspectoratului scolar Judetean Arges si al DGASPC Arges, in vederea integrarii elevului aflat in discutie. S-au purtat discutii cu reprezentanti ai inspectoratului scolar, ai Centrului Judetean pentru Resurse Educationale, ai DGASPC, ai conducerii scolii si ai corpului profesoral.

Astfel, in urma evaluarii situatiei, au fost facute mai multe recomandari, printre care: o adaptare reala a programei scolare la nevoile elevului, implicarea CJRAE in monitorizarea situatiei si consilierea profesorilor de la clasa, accentuarea dialogului cu familia, in sensul implicarii acesteia si al asigurarii unui ambient favorabil integrarii si dezvoltarii elevului. Reprezentantii celor doua ministere au insistat asupra eforturilor care trebuie facute de scoala pentru integrarea copilului, profesorii fiind incurajati sa ceara sprijinul specialistilor pentru gestionarea situatiilor.

Ministerul Educatiei solicita Inspectoratului Scolar al Judetului Arges o monitorizare permanenta a evolutiei elevului si implicarea neconditionata pentru integrarea elevului. Mai mult, Ministerul Educatiei va solicita tuturor Caselor Corpului Didactic ca, in anul scolar 2016- 2017, sa puna accentul pe formarea cadrelor didactice pentru educatie incluziva.

In sensul mai larg al educatiei si incluziunii copiilor cu nevoi speciale, cele doua institutii guvernamentale considera ca este nevoie de un efort sustinut pentru ca scoala sa poata asigura un ambient optim in vederea valorificarii unicitatii fiecarui copil.

Ministerul Educatiei si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice considera legitime interesele reprezentantilor societatii pentru luarea tuturor masurilor astfel incat educatia si sistemul de protectie sociala sa asigure conditiile necesare incluziunii elevilor cu nevoi speciale. In egala masura, conducerile celor doua institutii condamna atitudinea intoleranta si discriminatorie, in raport cu situatia elevului G.I.R. si atrag atentia ca astfel de reactii nu pot fi o solutie in nicio situatie de acest gen si creeaza premizele unor comportamente discriminatorii in randul tinerei generatii.

Constientizand necesitatea unor interventii corelate si mult mai eficiente, cele doua institutii, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie si al Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Dizabilitati, au initiat, in cursul lunii septembrie, elaborarea mai multor masuri menite sa imbunatateasca procesul de incluziune a copiilor cu nevoi speciale. Aceste masuri vor fi centrate pe trei paliere principale: acomodarea rezonabila a mediului educational, planurile individualizate de sprijin educational, social si medical si sprijin general pentru o scoala incluziva.

Mentionam aici proiectul de ordin comun privind metodologia pentru evaluarea şi interventia integrata in vederea incadrarii copiilor cu dizabilitati in grad de handicap, a orientarii scolare si profesionale a copiilor cu cerinte educationale speciale, precum si in vederea abilitarii si reabilitarii copiilor cu dizabilitati si/sau CES. Documentul, aflat in dezbatere publica in perioada 4-13 octombrie, isi propune asigurarea unui cadru unitar  pentru evaluarea  copiilor  cu  dizabilitaţi  si/sau  cu  cerinte  educationale  speciale şi intervenţia integrata, in vederea asigurarii dreptului la educatie si a egalizarii sanselor  pentru  acesti  copii. Nu in ultimul rand, masurile propuse urmaresc  abilitarea  si  reabilitarea acestora, prin asigurarea managementului de caz, respectiv interventii inter-institutionale coerente.

Astfel, la initiativa Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, a ANPDCA si ANPD, din comisia CES vor face parte si reprezentanti ai organizatiilor non- guvernamentale de profil, lucru prevazut in ordinul mai sus mentionat.

Pe de alta parte, la nivelul Ministerului Educatiei se va infiinta, prin ordin de ministru, punctul de contact pentru implementarea Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati. Rolul punctului de contact va fi, pe de o parte, de monitorizare a implementarii Conventiei, iar, pe de alta, de elaborare si inaintare de studii si politici publice in domeniu.

MENCS a incheiat consultarea publica asupra Foii de parcurs pentru desegregare si cresterea calitatii educationale in unitatile de invatamant preuniversitar din Romania, care include criteriul CES si cel al dizabilitatii intre criteriile pe baza carora segregarea scolara este interzisa. Prin acest document, Ministerul Educatiei isi asuma mai multe masuri, printre care redefinirea segregarii scolare, modificarea mai multor acte normative specifice, inclusiv referitoare la copiii cu CES, masuri de formarea initiala si continua a cadrelor didactice si a managerilor scolari pentru prevenirea si eliminarea segregarii, crearea scolilor si a claselor incluzive, respectiv implementarea de programe de consiliere a parintilor.

Situatia de la Pitesti nu este singulara, e ingrijorator ca atat de multi copii sunt in situatii similare iar scoala nu le ofera ceea ce au ei nevoie. Sunt copii extraordinari care merita fiecare efort al nostru pentru a fi alaturi de ei si familiile lor. Consider inacceptabila orice atitudine de respingere sau discriminare a acestor copii iar scoala este responsabila de integrarea si educarea lor. Ce am constatat, si nu doar din aceasta situatie nefericita: profesorii nu stiu sa gestioneze astfel de cazuri, unde e evident necesara intelegerea fata de nevoile elevului, o implicare mai puternica a profesorului si a psihologului, dar si comunicarea cu familia. De aceea, in paralel cu celelalte masuri, vom accentua formarea cadrelor didactice pentru educatie incluziva si o mai puternica implicare a consilierilor din cadrul centrelor judetene de resurse si asistenta educationala. Suntem datori sa facem cu totii front comun pentru binele acestor copii”, a precizat Mircea Dumitru, ministru al Educatiei Nationale.

Am spus de mai multe ori ca trebuie sa avem curajul sa ne uitam in oglinda, sa ne recunoastem defectele si vulnerabilitatile si sa ne asumam faptul ca schimbarea depinde de noi toti, autoritati centrale si locale, dar si de fiecare individ in parte. Cand vorbeam despre schimbare ma refeream inclusiv la modul in care gestionam problemele persoanelor cu dizabilitati, iar manifestarile din ultima perioada, care nu denota toleranta sau incluziune, desi este vorba despre un copil, nu fac decat sa confirme faptul ca ne lipsesc inca abilitati elementare de gestionare corecta a problemelor unor categorii vulnerabile. Avem datoria morala si institutionala, individuala si colectiva, sa facem tot ce putem si tot ce legea ne permite, pentru ca o persoana cu dizabilitati, mai ales cand este vorba de un copil, sa nu fie privata de un drept fundamental al sau, sa oferim sprijin pentru ca sa poata atinge potentialul sau maxim. Cu totii trebuie sa respingem orice atitudine de marginalizare si de izolare a oricarei persoane aflata intr-o situatie vulnerabila si, in acelasi timp, trebuie sa fim cu adevarat responsabili, cu fapte concrete, pentru sprijinirea incluziunii”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Dragos Pislaru.

Situatia de la Pitesti nu este, din nefericire, o situatie izolata, iar MENCS si MMFPSV, avand in vedere realitatea complexa din sistemul de educatie si protectie sociala din Romania, vor lua masuri pentru preintampinarea unor situatii similare. Institutiile centrale si cele locale sunt preocupate de modul in care Romania reuseste sa asigure incluziunea educationala si sociala a copiilor cu nevoi speciale.

Sursa: Edu.ro


*Sursa foto:https://www.flickr.com/photos/astrozombie/3121669013/

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu