characters characters

Depresia la parinti si copii

Depresia parintilor este asociata cu probleme emotionale la maturitate ale copiilor

25 mai 2016    |   635 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani, 18 ani +.

Depresia la parinti si copiiCopiii ai caror parinti au suferit de depresie au un risc mai mare de a suferi la randul lor de aceasta tulburare, riscul persistand pana la varsta mijlocie.

Un studiu realizat pe o durata de 30 de ani, pe doua categorii de familii: cu risc crescut si risc scazut de depresie, trage un semnal de alarma asupra consecintelor pe care aceasta tulburare emotionala poate sa le aiba asupra copiilor ce provin din familiile cu cel putin un parinte depresiv. Copiii care provin din familii cu antecendente de depresie prezinta un risc mai ridicat de a avea mai multe episoade depresive si de a fi afectati negativ de acestea de-a lungul vietii.

Studiul a inceput in anul 1982 si s-a finalizat in 2015 incluzand peste 260 de copii din 90 de familii. Familiile au fost intervievate periodic, atunci cand copiii aveau varsta de 2, 10, 20, 25 si 30 ani. Cea mai recenta analiza arata ca depresia parintilor duce la un risc de trei ori mai mare al copiilor de a suferi de anxietate sau depresie. De asemenea, atunci cand copiii au prezentat semne ale depresiei in perioada adolescentei sau copilariei, au prezentat si riscul de a avea un alt episod de depresie dupa varsta de 20 ani. In familiile in care nu exista un istoric de depresie, acest risc nu a fost identificat.

Desi copiii din cele doua categorii de familii (cu risc crescut sau scazut de depresie) nu au prezentat diferente majore in ceea ce priveste educatia, statutul profesional sau venitul obtinut, cei proveniti in familii cu depresie era mai probabil sa fie despartiti, divortati sau sa aiba mai putini copii. De asemenea, acestia au beneficiat de mai mult tratament pentru problemele lor emotionale si au avut o functionare socio-emotionala mai scazuta decat cei din grupul cu risc scazut de depresie.

„Rezultatele ne arata faptul ca istoria depresiei in familie ne poate ajuta sa identificam persoanele aflate in riscul de a dezvolta aceasta tulburare, mai tarziu in viata”, sustin cercetatorii. Studiul de fata este important fiindca ajuta la identificarea si tratarea de timpuriu a persoanelor cu simptome depresive si la prevenirea acestei tulburari.

Sursa: ScienceDaily.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu