characters characters

Copiii si ecranele

Man vs machine

12 decembrie 2017    |   628 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

copiii si ecranele
Pentru unii parinti, zilele de weekend vin la pachet cu o doza consistenta de tensiune si animozitati. Din varii motive, copii de clase primare, prescolari sau adolescenti in toata regula se trezesc fara probleme la ore la care in timpul saptamanii ar trebui sa tragi de ei ca sa-i ridici din pat – si cer teleghidati acelasi lucru: „Vreau la calculator! Temele le fac mai tarziu”.

In fata somatiei, parintii privesc de multe ori neputinciosi, accepta targul si isi promit sa compenseze timpul petrecut in fata ecranului cu jocuri de masa, cartile copilariei sau sporturi in aer liber. Problemele apar insa atunci cand adultii anunta incheierea sesiunii „de ecran” si le propun copiilor sa citeasca, sa-si faca temele sau pur si simplu sa se joace cu jucariile din camera lor, invitandu-i astfel sa-si respecte partea lor de intelegere.

Momentul este plin de tensiune si anunta desfasurari spectaculoase de forte. Copiii ignora avertismentele, continua intens misiunile din jocul online favorit si ameninta sa sparga linistea casei cu strigate stridente de protest. La randul lor, parintii se vad trecuti automat pe mood-ul de lupta si se pregatesc rapid pentru un blitz-krieg in toata regula. Cuvintele zboara, amenintarile incarca aerul, iar cele doua tabere par sa reediteze la scara naturala batalia de la Waterloo.

Weekendul este scurt, asteptarea lui este lunga, iar timpul petrecut in sanul familiei este nepretuit. Prin urmare, este de preferat ca parintii sa gaseasca cele mai eficiente metode pentru a preintampina astfel de conflicte. In primul rand, se cere multa rabdare. Tehnologia face parte din viata noastra de zi cu zi, online-ul este mereu la indemana si atat de ademenitor, incat este nevoie de taria de caracter a unei pisici siameze pentru a-i rezista pana la capat. Si atunci, ce este de facut?

Cristina Honcioiu, specialist Intuitext in educatie, sustine ca cei mici „au o curiozitate naturala in ceea ce priveste lumea inconjuratoare, curiozitate care se manifesta inca de la nastere.
Copilul este motivat sa invete daca ceea ce invata este legat de realitate, daca este util si il ajuta in viata cotidiana, daca porneste de la ceea ce cunoaste si de la ceea ce corespunde experientei sale. Invatarea este o experienta personala la care el are nevoie sa participe. El invata daca face, interactioneaza direct, actioneaza practic, aplica, daca analizeaza, apreciaza, observa, extrage concluzii, adica daca este implicat activ mental si, mai ales la varste mici, senzorial si motric.

Citeste continuarea articolului.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu