Si mami a fost la scoala
Pentru copii, poate fi uneori greu de imaginat ca si parintii lor au fost copii la un moment dat, ca au mers la scoala si au facut teme, au luat note si au iesit la joaca. Asa ca obiectele din propria noastra copilarie ii ajuta sa isi faca o imagine mai completa despre experientele noastre, dar si despre modul de viata din trecut (cum aratau caietele atunci, ce jucarii si carti aveam, ce haine sau accesorii etc.). De multe ori anul acesta i-am tot spus fetitei mele: „Cand ajungem la bunici (adica la parintii mei) iti voi arata ...” Ce aveam de aratat? Tot ce avea legatura cu ceea ce ii povesteam despre mine cand eram la scoala – pentru ca ea incepuse clasa I si povestile mele despre cum mi-a fost mie odata la scoala o ajutau si pe ea in prezent.
Acum am ajuns la bunici. Pozele mele vechi le mai vazuse o data, dar fireste ca acum au alta importanta cand stie ce inseamna prima zi de scoala, buchetul de flori pentru doamna (atunci tovarasa), uniforma, coronita, diploma cu premiu etc.
Fireste, alt impact au acum si diplomele de la sfarsitul fiecarei clase si insignele sau medaliile pe care le-am primit ca „pionier fruntas” (n-am mai intrat in explicatii ce era cu pionierii ... asa se chemau elevii atunci).
Caiete chiar din clasa I nu mai am, dar mai am caiete din timpul scolii si poate sa vada si sa compare scrisul ei cu al meu. Stie cum scriu in prezent, dar in timp s-a mai schimbat, asa ca una e sa ii spun „si eu am invatat sa scriu” si alta e sa vada cum am scris efectiv in timp ce invatam.
Mai mult decat atat, mai am inca primul meu stilou: chinezesc, negru, cu penita aurie, chiar daca nu scrie (nici nu l-am incercat). Cu penita e si al ei, chit ca e rosu, deci mai avem ceva in comun. Insa am in schimb multe pixuri de cand eram mica si unele dintre ele inca mai scriu, culmea (banuiesc ca le-am mai schimbat eu mina intre timp), asa ca poate sa le foloseasca.
Insa cel mai de impact a fost ... carnetul de note. Chiar daca nu e chiar la fel, stie ea ca „Foarte Bine” insemna 10! Si mami avea 10 cam peste tot ... in afara de muzica, asta e, nu putem fi buni chiar la toate. Oare carnetul ei de note cum va arata cand il vor vedea copiii ei?
Ce am mai folosit din ce am pastrat de-a lungul timpului au fost cartile. Unele dintre ele au fost primite ca premiu la scoala in diferiti ani, dupa cum sta scris pe prima pagina. Si ei i s-au dat carti ca premiu in clasa I, doar ca nu scrie pe ele acest lucru. Insa vom scrie noi, ca sa stie peste ani cu ce ocazie le-a primit. Cine stie daca nepotii vor mai primi carti la scoala sau doar un link de descarcare pe Kindle?
Iar in unele carti ... surpriza! Exista colectii de hartii de ciocolata, de ambalaje de sapunuri si de servetele. De, anii mei de scoala au fost intr-o perioada in care ciocolata si sapunul si servetelele colorate erau o raritate. Nu stiu daca intelege asta. Nu-i place insa ca unele ciocolate nu mai exista acum si ea nu le-a gustat niciodata. De, efectul marketingului eficient: trebuie sa consumam fiecare sortiment.
De la colectiile de ambalaje, am ajuns sa ii arat colectiile de timbre. „Timbre, ce-s alea?” Ups, nu stiam ca fiica-mea nu stie ce sunt timbrele. Pana mi-am dat seama ca de fapt nu prea are de unde sa stie, cate scrisori mai trimitem noi acum? Si asa am ajuns la scrisori. Pe care le-am primit (de la bunici si verisori) sau scrisori pe care le-am scris eu (tot bunicilor, pe care le-am pastrat dupa ce ei nu au mai fost).
Asa, toate povestile mele despre cum a fost pentru mine perioada din primul an de scoala au avut in sfarsit un suport concret. Ceea ce probabil a facut ca lucrurile sa fie mai clare, mai bine intelese si legatura noastra mai puternica. Si nu numai a noastra! Ci si a ei si a copiilor ei. Pentru ca si fetita mea vrea sa le arate copiilor ei toate realizarile ei. Pe care acum e motivata sa le aiba!
Tu i-ai aratat copilului tau obiectele pe care le-ai pastrat din perioada in care ai fost la scoala?
Psih. Mihaela Zaharia
Sunt psiholog de 13 ani, trainer de 9 ani si mamica de 8 ani pentru fetita mea, acum eleva in clasa I si de 5 ani jumate pentru baietelul meu, viitor elev in clasa zero.
Lucrez in principal cu parinti in cadrul firmei de training si coaching, Mind Master si imi place sa scriu pentru SuntParinte.ro.
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
De ce e important sa il accepti pe copil asa cum esteMulte din neintelegerile dintre parinti si copii isi gasesc originea in dorinta parintilor de a se oglindi in copilul lor, de a-si indeplini propriile nevoi si asteptari prin copil.
-
50 de intrebari pe care sa le adresezi copiluluiComunicarea dintre parinte-copil este intr-o continua transformare, astfel ca in unele cazuri ea poate sa fie foarte buna, in timp ce alteori poate avea de suferit si drept consecinta, relatia dintre cei doi poate deveni tot mai rece.
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
Comentează:3 comentarii
-
ela
22.10.2012 - 20:36
Ehe! Am citit cu drag articolul... Mi-am amintit si eu de clasa I, de tovarăşa, de clasa V, de diriga, apoi de anii de liceu. Imi amintesc si acum clasa aceea scăldată in soare, întro dimineaţa caldă de septembrie '85 cand am inceput clasa I. Simt si acum mirosul de proaspăt vopsit, abecedarul si matematica cartonate, aşezate la colţul băncii, iar deasupra lor stătea nemişcată o garoafă roşie. Nici acum, cand retrăiesc acele clipe nu-mi pot explica trăirile si simţirile. Spre surprinderea mea, de curând am gasit pe net vechile manuale. Le-am descărcat sa imi mai amintesc de acele vremuri. Mai ţineţi minte guma de mestecat TURBO, cumpărată de la ţigăncile din faţa şcolii? Ce lupte acerbe erau intre colegi pentru surprizele acelea din interior! Sau de penarul din lemn, cu numărătoare înăuntru? Sau de Ghiozdanul tip servietă din imitaţie de piele? Sau de băncile acelea scrijelite, putin înclinate si cu locaşul acela pt călimară si stilou? In amintirea mea au rămas toate vii, iar cei 2 băieţi şcolari ai mei, clasa V de acum, am incercat sa le povestesc toate. Dar cum acum sunt alte vremuri, le e greu sa înţeleagă. Mă întrebau acum câteva zile ce ne dădeau nouă la scoala la "cornul si laptele". M-am amuzat copios cand le-am povestit că noi pt o sticlă de lapte pândeam cand trecea masina la alimentară si apoi stăteam cu orele la coadă... Si asta e SF pt ei.
-
mihai12_sp
09.10.2012 - 04:09
Bine v-am regasit! Stiati ca si taticii au fost la scoala???...Doamna Zaharia, stiloul meu chinezesc nu mai scrie... Cred ca a uitat de atatia ani... Carnetul meu de note nu arata impecabil. Cat despre colectiile mele... Timbrele erau pe primul plan... O lume de mult uitata, care a ramas doar in sufletele noastre si de care aducem aminte cand si cand, cu nostalgie... Ca si caietele mele...Din fericire...nu pot sa i le arat fiului meu... Cand si cand, o litera ajungea in ”gura Mancatorului de litere”, un personaj binecunoscut mie si... sper ca nu si copiilor nostri... Deci...si tati a fost la scoala! Uneori mai gresea, alteori era fruntas... Dar...stiati ce sport minunat este fotbalul???....
-
COTIRLAN LUMINITA
25.08.2012 - 04:37
Mihaela, imi trezesti amintiri placuta...Colectia de timbre, de servetele, stiloul chinezesc pe care il obtineam cu mare greutate la acea vreme...Dar, cred ca, aici este si... o magie! Cred ca, aceste mult dorite stilouri stiau deja lectiile, astfel incat, cand atingeam foaia, parca...zbura... Si eu ii povestesc fiului meu despre...mama la gradi... mama, la scoala...Ii vorbesc despre ce imi placea sau nu in ”calatoria” mea spre...maturitate... Dar mai intai de toate, ascult! Ascult povestile lui despre scoala, despre jocurile sale, despre visele, bucuriile si tristetile lui... Pentru ca, vreau sau nu, ele exista...
Vezi toate comentariile