Schimb de roluri
Zilele trecute am fost in parc. Zi cu soare - parcul plin. Si cum stateam noi doi, fiecare-n treaba lui - Ionut alergand de colo colo, eu cu ochii la ce se petrece-n jur, m-a lovit un gand: Daca noi, oameni mari, am vorbi intre noi asa cum vorbim cu ai nostri copii, cu siguranta am ramane singuri. Daca eu as folosi cu sotul meu tonul pe care, recunosc, uneori il folosesc cu Ionut, s-ar lasa cu taraboi. Daca as vorbi cu prietenele mele asa cum am auzit vorbindu-li-se copiilor, tare mare ar fi supararea de ambele parti.
In parc, “nu”-ul e rege. Alaturi de semnul de exclamare. Nu alerga! Nu te urca! Nu sari! Nu tipa! Nu fa asta, nu fa aia! Vino aici! Acum! Am spus sa vii acum! Daca nu vii, plec si te las aici! Mananca! Nu ma intereseaza ca nu-ti place, asta avem, asta mananci! Te-ai murdarit, esti cel mai murdar copil din parc! Esti rau! Nu te iubesc daca nu ma asculti! Plecam acasa! Pentru ca asa am zis eu! Tine jacheta pe tine ca e frig! Las-o pe tine, iti spun! Stiu mai bine!
Si lista poate continua mult si bine.
Oh si de-ar fi doar vorbele pe care le aud in parc, dar peste tot in jur, aceasi poveste: copiii trebuie educati, copiii sunt ca niste pagini albe ce trebuie umplute, copiii nu stiu, copiii trebuie modelati, schimbati, facuti dupa chipul si asemanarea noastra.
Ati stat vreodata sa analizati modul in care interactionam cu cei mici? De la cele mai simple actiuni - de cu buna dimineata, pana la episoade mai complexe? Eu am facut-o de multe ori si m-au trecut ape reci. M-am pus in locul lui si am ramas cu-n gust amar. Si trist.
Trezirea, la masa, spala-te pe dinti, hai sa te imbraci, mergem la gradi, te rog, mai repede, ma grabesc. Copilul imi urmeaza instructiunile. Pana sa termin eu ce am de facut, incepe sa se joace.
- Hai, ce faci? Trebuie sa mergem!
- Vreau sa termin garajul asta si vin, raspunde el.
- Lasa garajul, vreau sa mergem acum (pentru ca, evident, in mintea mea de mama-ngusta si grabita, un garaj nu e la fel de important ca trei texte pe care eu trebuie sa le scriu, nu?)
- Mami, vreau sa termin si mergem!
- Nu, vreau sa mergem acum! si mai ca nu bat din picioare ca o razgaiata.
Ma priveste foarte serios si pe moment, daca nu as fi atata de incapatanata, cu singuranta m-ar apuca rusinea.
- Vreau sa termin garajul. O sa-l termin si fac pasi mai mari pana la gradinita. Nu ma opresc la nici un gard si nu iau nici o piatra de pe drum. Lasa-ma sa-l termin.
Ma simt mica si incuvintez. Pana face el garajul - dureaza mai putin de 5 minute - schimb personajele. Imi inchipui purtand conversatia asta cu sotul meu sau cu o prietena. Si ma fac si mai mica decat ma simt deja.
Ce usor ar fi totul daca am putea accepta fara nici o indoiala ca si ei, copiii nostri sunt fiinte egale, ca n-au nevoie de “reparatie” si modelare, ca pur si simplu SUNT.
La bunici, in urma cu cateva saptamani.
- Vrei sa mergem la plimbare? intreaba bunica. Dar daca vrei sa mergem, inainte trebuie sa mergi la toaleta, sa nu faci pe tine.
- Dar nu-mi vine acum, raspunde Ionut.
- Atunci nu mergem. Vreau sa mergi prima data sa faci si apoi plecam.
Ionut refuza - pentru ca doar el stie mai bine cum functioneaza venitul asta si bunica pufaie. Se linisteste doar cand copilul de patru ani si opt luni o linisteste spunandu-i ca de-i vine, gaseste un copac, asa cum fac si cateii. Pe mine ma pufneste rasul.
Acum incercati si voi sa va imaginati dialogul asta cu sotul, sau cu mama. Mie una nu prea mai imi vine sa rad...
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/monkeymashbutton/7192428586
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
-
Ce sa eviti cand copilul tau are o criza de furieAminteste-ti ca toti copiii au crize de furie si toti parintii trec la un moment dat prin astfel de situatii cu copiii lor.
-
Puterea exemplului personal in relatia parinte-copilCopiii invata cum sa se comporte observandu-i pe cei din jur, mai ales propriii parinti.
Adauga tu primul comentariu: