Eu cu cine raman? Sau despre divort in familie

Cautare

Autentificare

Meniu Ascuns

Categorii articole:

Nivel invatamant:

Cadrele didactice recomanda

Clasa pregatitoare

aboneaza-te

Articole Recomandate

Evenimente

Facebook

Sondaj

Consideri introducerea clasei pregatitoare o masura benefica pentru educatia copiilor?
» Sondaje anterioare

Noutati RSS

Abonati-va la cele mai noi articole

Recomandări

» Patuturi bebe » Mobilier gradinite si scoli

Relatii de familie » Prescolar » Eu cu cine raman? Sau despre divort in familie

Eu cu cine raman? Sau despre divort in familie

Scris de Cristina Calarasanu (Joi, 15 Iulie 2010 13:30)

Voteaza:

(1 vot)

Pagina 1 din 2

O sa ma opresc in acest articol asupra divortului si asupra modului in care copiii parcurg experienta de separare.
Divortul este un proces care nu se desfasoara si nu se resimte doar pe perioada separarii in sine si este anticipat de tensiunea si climatul apasator sau conflictual cu multa vreme inainte si continuat cu schimbarile ce apar in viata copilului dupa incheierea procesului juridic.

Am sa va invit sa ne aplecam impreuna in randurile ce urmeaza asupra unor aspecte ce tin de ceea ce inseamna separarea si starile pe care le resimte copilul pe tot parcursul acestui proces.

Un climat familial in care apar anumite disensiuni intre parinti, certuri, neintelegeri sau in care se instaleaza tacere, sugerand aparitia unei rupturi, este perceput de catre copil ca o traire de angoasa si anxietate, ca o teama a unui potential pericol. Ca urmare desi parintii evita sa aduca in fata copilului, incearca sa ii ascunda aceste situatii, nu ii spun ce se intampla, copilul resimte din plin tensiunea si atmosfera incarcata din familie.

Tensiunea nu se transmite numai prin cuvinte, ci este adesea perceputa ca gesturi, ca schimbari ce apar in viata de pana atunci a familiei, ca disparitie a unor ritualuri cotidiene, ca dispozitie si reactii a membrilor familiei.

Copiii sunt foarte atenti si sensibili la toate aceste schimbari care apar si adesea ne surprind cu exactitatea observatiilor lor privind starea unuia dintre parinti.

“Mami, de ce esti trista?” intreaba copilul, iar mami ii raspunde ca nu e trista, ca e doar obosita. Copilul accepta raspunsul, dar in interiorul lui stie ca nu este adevarat si ingrijorarea lui ramane aceeasi.

Iata cateva din starile pe care le poate parcurge copilul in situatia de separare a parintilor sai:

Confuzia – a sti ca se intampla ceva, dar sa nu iti spuna nimeni exact despre ce e vorba, sperand ca o sa te prinzi singur pe parcurs poate fi extrem de ambiguu si de greu de suportat. Pentru copil, a afla devine o preocupare si in lipsa unor informatii certe, isi va construi propriul scenariu cu privire la motivul pentru care in familia lui se produce o schimbare, au loc conflicte, unul din parinti se muta de acasa sau se muta in alta camera din casa. Adesea copiii afla de la alti copii ce inseamna divortul si cum ajung parintii sa divorteze, acest lucru devenind o certitudine pentru el atunci cand va asocia cele auzite de la alti copii cu cele vazute in casa sau ascultate pe ascuns. Unii copii aleg sa puna intrebari, altii hotarasc sa descopere singuri, insa pentru toti este un demers plin de ingrijorare, suferinta, preocupare si framantare. Confuzia sporeste atunci cand copilul nu stie cu cine va ramane, unde va locui, daca se va muta de la scoala, daca va pleca, daca isi va parasi prietenii, daca isi va mai vedea parintele care alege sa plece.

Vinovatia – atunci cand asista la certuri, discutii aprinse, reprosuri sau cand simt ca ceva nu este in regula intre parintii lor, copiii isi atribuie in dese randuri vinovatia, considerandu-se motivul pentru care se intampla acest lucru, chiar daca in realitatea nu este adevarat. Se gandesc ca au fost “rai”, ca nu s-au comportat cum trebuia, ca au dezamagit sau ca parintii s-au suparat pe ei. Un moment extrem de dificil este acela in care copilul va fi pus sa aleaga intre cei doi parinti. Oricate argumente i s-ar da in favorarea unuia sau altuia, el nu poate sectiona dragostea lui in doua si nu se poate imparti intre cei doi. Pe oricare l-ar alege, uneori constrans de factori exteriori, se va simti vinovat fata de celalalt parinte. Copilul nu ar trebui pus in situatia de a alege, ci in situatia de a se constitui un demers comun de a petrece timpul cu el, impreuna sau separat. Astfel, parintii sai se vor separa ca si cuplu conjugal si nu ca si cuplu parental, el va avea in continuarea o mama si un tata, nefiind obligat sa renunte la unul dintre ei.

<< < 1 2 > >>

Recomanda unui prieten