characters characters

Opt prejudecati populare despre scoala si invatare

Propus de: SuntParinte.ro   |   15 aprilie 2013    |   29264 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

opt prejudectai despre scoala si invatare
Educatia este indiscutabil esentiala pentru formarea unui adult implinit. Insa, inevitabil, oricat de bine ar fi gandit si proiectat sistemul de invatamant, copiii pot invata la scoala si lectii nespuse si nescrise in mod explicit in nicio programa.  Este vorba de convingeri si prejudecati care pot fi cu usurinta adoptate de copii, fara sa isi dea seama si care sunt mai tarziu infirmate de experientele vietii de adult. Citeste mai departe si spune-ne daca ai regasit printre ele „lectii” pe care tu insuti le-ai invatat fara sa iti dai seama, in timpul cat ai fost la scoala.



1. „Persoanele care au autoritate detin toate raspunsurile.”
De aici rezulta si atitudinea „Pentru ca asa am spus eu” pe care o pot avea adultii fata de copii. Uneori insa exista situatii in care si adultii pot gresi, iar copiii castiga mai mult pe termen lung daca invata acest lucru si sunt incurajati sa verifice informatiile primite si sa le treaca prin filtrul propriei gandiri.

2. „Invatarea ia sfarsit atunci cand ai iesit din clasa.”
Aceasta atitudine poate fi incurajata si de catre parinti, care isi doresc sa il lase pe copil sa se relaxeze dupa o zi lunga la scoala. Invatarea insa poate lua mai multe forme, iar jocurile, confruntarile amuzante dintre copii, activitatile cu parintii, toate sunt oportunitati de invatare, chiar daca nu se desfasoara in sala de clasa. 
In plus, poti continua lectia predata in clasa si acasa, integrand acele notiuni, cu ajutorul platformelor moderne de invatare, precum ScoalaIntuitext.ro - produsul de invatare online creat special pentru copiii din clasele I-IV, de catre o echipa de experti educationali. Aici invatarea se realizeaza prin intermediul jocurilor logice, al experimentelor inedite sau al filmuletelor inedite.

3. „Cel mai destept intotdeauna respecta regulile.”
Un copil ascultator nu provoaca probleme, asadar este recompensat pentru atitudinea sa. Pe de alta parte, este bine sa nu uitam ca regulile pot fi incalcate sau schimbate, atunci cand ele nu mai sunt benefice pentru cei care le respecta. Este bine sa incurajezi originalitatea si spiritul de initiativa al copilului tau si sa ii permiti ca cel putin in familie sa participe la stabilirea regulilor. Conformismul exagerat il poate pune pe copil in situatii neplacute.

4. „Daca scrie intr-o carte, inseamna ca e adevarat.”
Tindem sa acceptam ca adevarate informatiile scrise si, implicit, sa nu le punem la indoiala. Invata-l insa pe copilul tau ca progresul cunoasterii umane este unul permanent: apar mereu noi informatii care completeaza sau demonteaza o teorie pe care am invatat-o ani la rand. Cartile (mai ales cele vechi) nu sunt singura sursa de informare. Indruma-l pe copil catre resurse actualizate de informatii si catre cele mai noi studii din domeniul care il intereseaza.

5. „A fi cuminte la scoala este la fel de important ca a lua note mari.”
Uneori, insa, a fi „cuminte” nu inseamna a te comporta corect. Cu alte cuvinte, este posibil ca la un moment dat, copilul tau sa se confrunte cu situatii in care va avea de ales intre a se supune autoritatii care ii spune cum sa procedeze (echivalentul lui „a fi cuminte”) si a actiona conform propriilor idei si principii. Curiozitatea, originalitatea si gandirea independenta nu pot fi stimulate daca copilul este „prea cuminte” din dorinta de a fi recompensat cu note bune.

6. „Examenele si testele arata valoarea ta.”
Pentru ca ii imparte pe copii conform unei ierarhii, notele luate la examene sau lucrari de control sunt considerate de multi dintre adulti si copii ca modalitatea suprema de a masura potentialul sau. Explica-i copilului tau ca o nota buna sau una proasta la un test nu il face mai inteligent sau mai putin inteligent, ci arata masura pregatirii sale din acel moment. Examenele si testele arata valoarea efortului depus in invatare si in intelegere.

7. „Vacantele sunt mult mai distractive decat timpul petrecut la scoala.”
Iti amintesti cum abia asteptai sa vina vacanta cand erai mic? Acum probabil abia astepti sa vina concediul. Invatam de la cele mai mici varste sa traim fericiti doar in anumite intervale de timp, in care nu avem obligatii si nu suntem stresati. Cum ar fi insa daca am incerca sa ii invatam pe copii sa abordeze invatarea cu aceeasi bucurie si libertate cu care abordeaza si activitatile din vacanta? Desigur, acest lucru tine si de profesor si de modalitatile pe care le alege pentru a preda continutul materiei sale, dar si de parinti, care pot cultiva copilului bucuria de a cunoaste.

8. „Scopul educatiei este viitoarea ta cariera.”
Scopul educatiei nu este doar cariera, ci si formarea individului ca om, personalitate, individualitate in cadrul societatii.

Este important sa constientizam ce idei transmitem copiilor o data cu intrarea in scoala deoarece felul in care ne raportam la invatare influenteaza dezvoltarea si educatia copilului. Ce alte prejudecati legate de scoala si invatare ai adauga pe lista?

Iti recomandam sa citesti si 10 obiceiuri care il ajuta pe copil sa fie consecvent in invatare.


*Sursa foto: Pixabay.com

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Roxana Custura
    Roxana Custura    25.02.2014 - 15:09
    Din pacate cam toate prejudecatile de mai sus se intalnesc in scoala. Iar orientarea nu este deloc practica, ci pur teoretica.
  • clarissa33_sp
    clarissa33_sp    25.04.2013 - 14:47
    Unul dintre aspectele paradoxale ale atitudinii parintilor fata de scoala este acela ca, desi de multe ori critica sistemul de invatamant (programe stufoase, notiuni prea teoretice si inutile etc.), cer copiilor sa obtina rezultate cat mai bune (si, daca se poate, la toate materiile). Practic, le cer copiilor sa exceleze intr-un context pe care il considera de fapt negativ...

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe