Moda si caldura mare
Dis de dimineata, Ionut merge la dulap si-si alege hainele pentru gradinita. Pantaloni gri si o bluza “marinareasca”, in dungi, preferata lui (zice el). Isi cere incaltarile “cu scai” – “pentru ca sireturile ma impiedica la alergat!” si apoi isi cauta prin sertare o sapca. Eu i-o intind pe cea care “se asorteaza”, bleumarin. O priveste si imi da mana la o parte.
- O vreau pe cea verde, cu Tweety! spune el.
- Habar nu am unde e si oricum nu arata bine, zic eu (de parca as fi designer)
- Dar mie imi place cum arata, asa ca pe aia o vreau.
Inghit in sec, dar nu pot sa ma abtin si comentez incet, aproape pe neauzite. Recunosc: asta e unul dintre epidsoadele care pe mine, personal, ma calca pe nervi. “Ce-ai zis, mami?” se aude ca prin vis.
Prima data Ionutul meu a inceput sa-si exprime dorintele pe la doi ani. Mi s-a parut de-a dreptul simpatic. Pana in ziua in care a vrut neaparat sa mearga la gradi cu o bluza de pijama (curata, nepurtata, dar… de pijama!). L-am lasat asa cum vrea, dimineata nu am putere si nici pofta de polemici. Alta data si-a cautat bluza preferata in cosul de rufe, mi-a demonstrat ca nu e asa de murdara pe cum ziceam eu si a purtat-o inca o zi (“Oricum si azi ne vom tranti prin curte asa ca tot pe asta o vreau!”) Cu pantofii aceleasi povesti zi de zi: “Dar tu chiar nu intelegi ca nu pot sa alerg daca am sireturi? Ca ma impiedic? Sa-mi cumperi doar cu scai!” Pentru ca nu am cedat cererii de a purta sandale cu sosete (aruncati cu pietre de vreti, dar asta e deja o limita pe care nu o incalc nici moarta!) nu vrea deloc – “Nu-mi place sa mi se vada degetelele!”
Anul trecut, vara, vacanta la Timisoara, la bunici. 38 de grade arata termometrul. Sor-mea, matusa lui preferata se pregateste de plecat la plimbare si Ionut merge cu ea. In fata usii, aliniate sandale si o pereche de cizme de cauciuc. Le alege pe alea. Eu transpir doar uitandu-ma la el.
- Cu astea te duci?
- Da.
Bunu’ de la Timisoara se revolta, cum sa mearga in cizme de cauciuc, o sa-i fie prea cald!
-Nu te duce Dea cu ea daca te incalti cu ele, face el o incercare.
- Eu pe astea le vreau. Si gata.
Pleaca amandoi. Cica dupa doua ore a cedat si a cerut sa-l descalte. Nu s-a mai atins de cizmele de cauciuc pana in septembrie.
Anul asta, probleme in reluare. De cand vara bate la usa (in Grecia, as putea spune ca aproape si-a intrat in drepturi) Ionut refuza cu indarjire sa poarte tricouri. De pantaloni scurti nici nu poate fi vorba. Mergem aproape zilnic la plaja. Eu, in costum de baie, el in echipament complet: bluza cu maneca lunga, pantaloni de trening si incaltari. Lumea-l priveste, se mira si mi se adreseaza mie.
- Doamna, e cald. De ce nu-l dezbracati??
- Pentru ca nu vrea, raspund eu.
- Pai si ce daca nu vrea? Il dezbracati cu forta! Transpira asa!!! exclama ei, toti, cu naduf.
Ionut nu-i baga in seama, aleg sa fac si eu la fel. Cum sa-l dezbrac cu forta???
Prietenii lui se joaca in jur, multi dintre ei au facut deja prima baie la final de aprilie. Ionut rezista si o tine pe a lui. Cica inca nu e vara.
- Ionut, toti copiii sunt in costume de baie! incearca mama unuia dintre prietenii lui sa-l convinga.
- Eu nu, vine raspunsul lui ca din pusca.
Ma umfla rasul si astept. Sa-i fie cald, asa de cald, de o sa se dezbrace singur. Pe final de mai pariez eu…
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Control psihologic versus control comportamental in relatia parinte-copilControlul psihologic are mai multa legatura cu consecintele negative ale dezvoltarii copilului pentru ca se refera la incercarea de a controla emotiile si gandurile acestuia.
-
Cum incurajam unicitatea copiluluiStim, teoretic, ca fiecare copil este unic si ca este important sa le respectam unicitatea si sa le incurajam dezvoltarea personalitatii. Cum putem face acest lucru cu adevarat?
-
Copilul cu o nevoie excesiva de aprobare si acceptareCopiii si adultii care nu spun niciodata „nu” sunt cei care au o nevoie acuta de acceptare si aprobare.
Adauga tu primul comentariu: