characters characters

Cum il inveti pe copil zilele saptamanii?

Propus de: SuntParinte.ro   |   08 septembrie 2011    |   14479 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

Cum il inveti pe copil zilele saptamaniiPrescolarii inteleg mai greu notiunea de timp si uneori parintii intampina dificultati in a-i invata zilele saptamanii. Iti oferim cateva recomandari in acest sens

Modalitati prin care il poti invata pe prescolar zilele saptamanii


1. Asociaza zilele saptamanii cu cate o imagine/ o culoare. Poti cauta imagini pe internet sau pur si simpu imagini ale unor obiecte din casa, imagini cu personaje de povesti pe care i le-ai citit copilului tau intr-o zi anume din saptamana. Poti lipi aceste imagini in ordinea zilelor saptamanii, pe un panou, pentru a fi mai usor de urmarit de catre copil atunci cand il inveti zilele saptamanii. Poti asocia fiecare zi cu cate un personaj sau obiect din imagine. Aminteste-ti insa sa vorbesti despre ce anume reprezinta fiecare imagine si cere-i copilului tau sa se implice cat se poate de mult in povestire si descriere. Reia apoi fiecare imagine cu numele zilei corespunzatoare. In fiecare dimineata, ii poti atrage atentia copilului asupra panoului cu zilele saptamanii, pentru a-i aminti ce zi incepe.



2. Alege o activitate specifica pentru fiecare zi, la care copilul tau sa participe. In acest mod, copilul va sti de exemplu ca, luni se uda florile in casa, marti se gateste mamaliga, miercuri se face curatenie generala, joi seara parintii ies la plimbare cu copilul in oras, vineri seara e timpul pentru vizionat filme si desene impreuna, sambata se face piata si duminica mergeti in parc. Odata ce intra in aceasta rutina, copilului ii va fi mai usor sa-si dea seama in ce zi se afla, in functie de activitatile la care participa.

3. Alege cantecul zilei. Foloseste cantece in activitatile de zi cu zi, insa cantece care sa fie specifice doar cate unei zile. Exista numeroase cantece care enumera zilele saptamanii ori cantece scurte ce pot fi urmarite audio. Poti incepe ziua cu cate un cantec. Cand copilul tau se trezeste si pana isi face igiena de dimineata si ia micul dejun, poti insista cu informatii despre ziua respectiva si poti da drumul muziciii. Iata ce intrebari poti sa pui: ”Astazi este luni. Cum e vremea afara? A aparut soarele? E innorat? E mai frig decat ieri, duminica? Ce ai dori sa facem impreuna, astazi, luni? Vrei sa facem ceva ce am facut ieri, duminica?” etc. In acest mod repeti si zilele care tocmai au trecut, dar insisti si pe ce anume va face astazi.

4. Invata-l poezii ce presupun enumerarea zilelor saptamanii. Din diverse surse, poti gasi o serie de poezii care presupun jocuri de cuvinte alaturi de numele zilelor saptamanii. Iti oferim si noi un astfel de exemplu de poezie, insa iti amintim ca sunt si altele la fel de haioase si usor de memorat:

De la unu-ncepi s-aduni
Prima zi se cheama LUNI
Unu si cu unu-s frati
Cea de-a doua zi e MARTI
Trei broscute salta-n cercuri
Stii c-a treia zi e MIERCURI
Patru greierasi vioi
Canta pa-n se face JOI
Cucu-nvata-a numara
Ziua-a cincea-I VINEREA
Cocostarcu-n apa sta
Ziua-a sasea-I SAMBATA
Iar furnica harnica
Gateste DUMINICA
Zilele le stiti pe toate
Dar sa-mi spuneti cate-s: SAPTE

5. Cere-i sa deseneze ce anume ii inspira fiecare zi a saptamanii. Atunci cand copilul tau se implica direct in acest proces de invatare, ii va fi mai usor sa-si reaminteasca zilele saptamanii dupa ce le va fi invatat. Desenul poate sa fie un personaj, un obiect sau un peisaj, totul depinde de imaginatia, de creativitatea copilului tau. Asigura-te ca repeti cu el de fiecare data ceea ce tocmai a desenat pentru a putea reasocia imaginea creata cu numele zilei. Astfel, va retine mai usor numele zilelor.
 
Iata cum a procedat  Antoaneta Smaranda, o mamica pentru a-i invata pe copii zilele saptamanii:

“Am luat o foaie A4 (colorata) si am desenat pe ea 7 casute unde am scris zilele saptamanii: luni, marti, miercuri

Sub fiecare zi am desenat alte casute unde am lipit imagini cu niste copilasi care se jucau (am decupat dintr-o revista mai veche; dar puteti folosi orice alt desen sau imagine), reprezentand timpul petrecut la gradinita, respectiv imagini cu o casa (am desenat casuta pentru ca nu aveam suficiente poze) pentru timpul petrecut acasa cu familia.

Aceasta foaie am lipit-o chiar pe usa ei, ca sa o vada zilnic. Genul acesta de “calendar” il puteti folosi si mai detaliat, trecand fiecare activitate zilnica: desen, joaca, scris, calculator (daca este cazul), somn, plimbat cu bicicleta...”

Tu cum l-ai invatat pe copilul tau zilele saptamanii?

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe