INTERVIU: „Copiii ne amintesc ce inseamna curiozitatea si bucuria!”
Inainte sa scrii cunoscutul Deadline, ai fost jurnalista (si inca esti). Cum a fost trecerea de la un stil de scriere la celalalt?
Trecerea a fost, de fapt, de la literatura la jurnalism, nu invers Pentru ca scriu povesti de cand ma stiu, iar jurnalista am devenit abia 25 de ani mai tarziu. Nu am simtit niciodata vreo trecere, ci doar doua stiluri care coexista si nu prea se intersecteaza. Unul, cel jurnalistic sa-i spunem, este la categoria „impuse”, si presupune documentare si adaptare la stilul revistei la care scriu, asa ca imi iau revansa in literatura, unde oricand poti arunca in aer regulile si sabloanele. Cu conditia sa le cunosti mai intai...
Ai scris o carte pentru copii, Domnisoara Poimaine si joaca de-a Timpul, care va fi lansata in curand. Povesteste-ne putin despre cum s-a nascut si ce vor gasi copiii bun acolo.
De-abia astept sa povestesc despre aceasta carte, proaspat aparuta la Ed. Curtea Veche, cu minunatale ilustratii ale Cristianei Radu! Povestea a inceput in urma cu vreo cinci ani, pe cand fetita mea, Clara, in varsta de vreo trei ani si ceva, imi punea intrebari (printre multe altele) despre timp. „De ce azi e azi si cum se transforma in maine?“, „a trecut ieri sau urmeaza sa vina?“ sau „ce-i aia poimaine si de ce nu vine mai repede?“. Asa ca am inceput sa inventez, serile, o poveste cu personaje prietenoase care, usor-usor, a crescut la cerintele publicului (fetita mea cere intotdeauna sa fie personaj in poveste!). Apoi au urmat desenele Cristianei Radu, care a muncit la aceasta carte cam de zece ori mai mult decat mine. Da, mi se pare muuult mai greu sa desenezi decat sa scrii!
Ce vor gasi copiii bun acolo? E o carte foarte frumoasa si orice carte frumoasa cred ca e o bucurie. Iar copiilor, se stie, le plac bucuriile! Ca sa fiu mai serioasa, o sa-i dau cuvantul ilustratoarei: este o “modesta contributie la a hrani cu modele consistente imaginarul copiilor de azi”.
Crezi ca e important ca lecturile sa intre de timpuriu in viata copiilor? Ce le aduce lectura?
Eu i-am citit fetitei mele cam de pe la sase luni, convinsa fiind ca e cel mai important lucru pe care as putea sa-l fac, pe langa, desigur, piureul de mere cu biscuiti. Era foarte receptiva si putea sta ore in sir sa asculte povesti si sa priveasca desenele din carti. Cu baietelul n-am avut acelasi succes, Anton preferand in mod clar joaca cu locomotivele si masinutele. Mi se pare evident ca avem nevoie de povesti, mai ales in copilarie, cand totul in jur e magic si vedem lumea cu bucurie si curiozitate si inima deschisa. Ca sa trec intr-un registru mai serios, as pune pe lista neaparat „dezvoltarea vorbirii” (era chiar o materie, pe cand eram in clasele primare) si, evident, a imaginatiei.
Esti mai nou si profesoara la Academia Motanov, unde vei preda scrierea creativa pentru copii intre 10 si 14 ani. Cum crezi ca ajuta dezvoltarea copiilor un astfel de curs?
Vrem sa le trezim copiilor apetitul pentru citit, sa ii familiarizam cu genurile si stilurile scrierii si cu felul in care se construieste o poveste, si sa facem toate astea in joaca, cu mult umor si relaxare. Cred foarte mult in puterea povestilor si a cuvintelor, cred ca imaginatia nu inseamna doar visat cu ochii deschisi, dar ne si salveaza din multe situatii, daca stim cum sa o folosim, cred ca traim intr-o epoca in care se scrie frenetic (mai ales pe net) si nu prea ne mai putem descurca daca nu stim sa concepem si sa scriem corect un text si mai cred ca copiilor le trebuie niste alternative la jocurile pe tableta, calculator, smartphone etc.
Ai doi copii, Clara (8 ani) si Anton (3 ani). Ce iti doresti cel mai mult sa reusesti sa îi inveti, ce fel de filosofie de viata incerci sa le imprimi?
Nu incerc sa le “imprim” neaparat ceea ce cred eu, desi probabil inevitabil orice parinte face asta, as vrea foarte mult sa invete sa gandeasca singuri, sa stie ca au mereu alternative, ca santajul nu este o arma emotionala, ca acumularea nesfarsita de obiecte nu o sa-i faca mai fericiti. Incerc sa nu le proiectez propriile mele dorinte sau frustrari si cred ca cel mai mult mi-as dori sa-i pot invata cum sa se cunoasca atat de bine, incat fie intotdeauna in acord si armonie cu ei insisi. Greu si vast proiect.
In ce fel de forme de educatie crezi?
In educatia alternativa, prin asta intelegand educatia in afara scolii, asta poate si pentru ca scolile (cel putin de stat) de la noi nu le ofera copiilor foarte mult. Copiii invata cel mai bine atunci cand se joaca si cand pot descoperi singuri lumea din jur si regulile dupa care functioneaza. Mi se pare ca cititul povestilor, mersul la muzeu sau la teatru, zburdatul in aer liber la tara, calatoriile, jocurile creative sunt forme de educatie cel putin la fel de importante ca cele scolare.
Care sunt provocarile in ce priveste cresterea copiilor pentru o mamica ocupata, constransa de deadline-uri, si cum reusesti sa le faci fata?
Ah, daca ar trece timpul asta mai repede!, spune Domnisoara Poimaine, un personaj din cartea mea pentru copii, iar eu spun, dimpotriva, ah, daca ar trece timpul asta mai incet, ca sa apuc sa duc copiii la scoala si la gradinita, sa merg si la job, sa fac cele mai grozave paste din lume, sa apuc sa citesc cele 10 carti care stau imprastiate pe biroul meu inca de la Craciun, sa avem timp si de povesti seara si sa fie si vasele spalate. Habar n-am cum poate o “mamica ocupata” sa faca fata. Multa si foarte riguroasa organizare, ceva renuntari si, neaparat, ajutor din afara, in cazul meu mama…
Ce putem invata de la copii?
Ne putem aminti ce inseamna curiozitatea si bucuria, adica exact acele lucruri care duc lumea mai departe si pe care le cam uitam cand ne facem oameni mari. Putem invata de la ei ca „vantul face muzica” sau ca „o castana este un fel de bila matasoasa”, ca scriitorii miros a laptop, asa cum brutarii miros a paine sau zidarii a var, ca norii au ajuns sus pe cer pentru ca au mancat multe vitamine, ca dragostea este atunci cand iti vine sa fugaresti pe cineva si sa-l pupi si ca mamele nu ar trebui sa „zaboveasca” asa de mult pe „aifon”. Eu zic ca sunt chestiuni extrem de folositoare in viata de adult...
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
De ce e important sa il accepti pe copil asa cum esteMulte din neintelegerile dintre parinti si copii isi gasesc originea in dorinta parintilor de a se oglindi in copilul lor, de a-si indeplini propriile nevoi si asteptari prin copil.
-
50 de intrebari pe care sa le adresezi copiluluiComunicarea dintre parinte-copil este intr-o continua transformare, astfel ca in unele cazuri ea poate sa fie foarte buna, in timp ce alteori poate avea de suferit si drept consecinta, relatia dintre cei doi poate deveni tot mai rece.
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
Adauga tu primul comentariu: