characters characters

Implicarea copilului in deciziile importante

Unde-s trei puterea creste

Comunicarea parinte - copil
Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   21 martie 2016    |   2993 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

mama si copilAm mai povestit si cu alte ocazii si o s-o tot fac (pana-mi intra si mie bine de tot in cap). M-am convins din nou ca un copil trebuie implicat in viata de zi cu zi si in discutiile de zi cu zi, in episoade de familie, in cautari si intrebari. Pentru ca micutii nostri simt. Simt fiecare miscare din casa si dintre noi. Si daca nu le explicam, asa, pe intelesul lor, vor reactiona. Nu folosindu-se de cuvinte, ci de actiuni si iesiri si atitudini. Cu toate ca „in teorie” am stiut ce trebuie sa fac, practica mi-a dat de furca. Pana de curand.

De cateva luni bune suntem cuprinsi de o stare de nerabdare, de cautare, de stres si agitatie. Eu si sotul, noi amandoi. Punem la cale planuri, cautam solutii pentru un viitor mai bun, cautam drumuri, cai, modalitati ce s-ar putea sa ne schimbe viata. Avem discutii cat e ziua de lunga, seara, inainte de culcare. S-au aprins si spiritele de cateva ori. Sunt decizii care te pot apropia sau te pot indeparta pe vecie si parca e pentru prima data cand realizez ca sunt adult. Care trebuie sa ia viata-n piept. Nu, pe mine nu m-a maturizat maternitatea, nici nu m-am transformat in adult odata cu venirea copilului in viata noastra. Aceleasi sentimente il incarca si pe al meu sot. Ionut a asistat la discutii – dar pentru ca erau in engleza (limba pe care o folosim noi, parintii, intre noi) nu parea a le da atentie. Ne-a surprins de cateva ori cu vocile ridicate din nou, nu mi-a facut impresia ca ar fi afectat. M-a auzit intr-o zi vorbind cu o prietena despre o posibila plecare, relocare si, ca niciodata, nu a intrebat nimic. Parea complet neafectat de ce se intampla in jur, in lumea lui chiar.

A mai trecut un timp, starea din casa a ramas nemodificata, discutii, analize, liste cu pro si contra. Ionut a inceput sa faca pe el. Scapase de scutec exact atunci cand a fost pregatit – el a decis, fara nici un fel de presiune si acum, la aproape 6 ani, au inceput sa se petreaca accidente. La gradinita, acasa. L-am simtit cum isi cauta scuze – la gradinita miroase toaleta, acasa, am uitat. Purtam discutii despre asta, noi doi, noi trei, ei doi. Episoade tot mai dese. Intr-o zi l-am surprins impachetandu-si jucariile.

- Ce faci?

- Voiam sa vad cate jucarii incap in sacul asta, imi raspunde el.

- Pentru ce?

- Ca sa stiu daca le pot lua cu mine…

- Unde?

- Daca vreodata plecam de aici, raspunde el si eu m-am blocat.

I-am redat si tatalui discutia. A ramas cu gura cascata. Am decis sa discutam si cu Ionut. Pentru ca suntem trei, nu doi si orice s-ar intampla, va fi la fel de afectat de orice decizie am lua. Am discutat cu el cateva zile, i-am spus despre planurile noastre, gandurile noastre. Fara prea multe detalii, nici nu e nevoie. Episoadele si accidentele s-au rarit pana au disparut de tot. Acum suntem tot doi in cautare, dar impartasim si cu cel de-al treilea.

Voi ati trecut prin astfel de experiente?


*Sursa foto: Ambro, FreeDigitalPhotos.net


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani 1/2), jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.

Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul         *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe