characters characters

Furia copiilor

Ce poti face cand furia il copleseste pe copil

Propus de: SuntParinte.ro   |   20 iulie 2017    |   1252 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

furia copiilor
Furia la copii ii poate lua pe nepregatite pe multi parinti. Pedepsele, explicatiile logice sau amenintarile nu functioneaza aproape niciodata pentru calmarea copilului si cu siguranta nu sunt utile pe termen lung.

Iata ce poti face pentru a-l pregati pe copil sa faca fata furiei:

Acorda atentie felului in care iti gestionezi propria furie. Adultii care nu isi inteleg si nu isi gestioneaza furia in mod eficient vor avea dificultati in a reactiona la furia copilului. De aceea, este important sa te gandesti la felul in care iti exprimi tu furia, ce inseamna aceasta emotie pentru tine, care sunt modalitatile prin care reusesti sa te calmezi. Apoi, este foarte util sa iti dai seama ce inseamna furia copilului pentru tine: este un motiv de teama sau ingrijorare, te sperie sau te infurie si care sunt motivele pentru aceste reactii. Daca simti ca furia copilului tau este coplesitoare pentru tine, aminteste-ti ca toate emotiile au rolul lor si ca sunt normale.

Invata-l sa foloseasca respiratia pentru a se calma. Cand este calm, ii poti vorbi copilului despre legatura dintre respiratie si emotii. ”O respiratie indelungata si relaxata poate sa ii ajute foarte mult pe copii sa se linisteasca si sa isi tempereze reactiile corpului”, sustin specialistii. Iar copiii pot intelege foarte bine felul in care respiratia ne poate calma. Te poti convinge urmarind filmuletul de mai jos, in care mai multi copii vorbesc despre felul in care ii afecteaza furia si cum respiratia ii ajuta sa se calmeze:

Exerseaza si tu respiratia profunda pentru momentele in care ai nevoie sa te calmezi, astfel incat sa il poti invata pe copil

Ce poti face cand copilul are o criza de furie

Conecteaza-te emotional. Cand copilul e suparat, este necesar ca mai intai sa te conectezi cu el din punct de vedere emotional. Ca sa poti face acest lucru, este important sa iti pastrezi la randul tau calmul sau sa iti iei cateva minute pentru a te calma.
Conectarea emotionala inseamna sa iti folosesti empatia pentru a intelege ce simte copilul tau: furie, tristete, dezamagire etc si cuvintele pentru a-l ajuta sa identifice emotiile.

De exemplu, ii poti spune: „Simti o multime de lucruri nu-i asa? Furie si frustrare. Toate deodata."


Intreaba-l care sunt motivele pentru care s-a infuriat.

La varste mai mari, multe crize de furie apar din motive aparent banale, care uneori sunt doar un pretext pentru exprimarea unor emotii adunate de-a lungul zilei sau zilelor (nesiguranta, stres, frustrare). Daca furia copilului tau este prea intensa fata de motivul aparent care a cauzat-o, dupa ce se linisteste, il poti intreba ce s-a intamplat de fapt.

Foloseste umorul.

Umorul este uneori o solutie foarte buna pentru a detensiona o situatie, dar secretul este ca furia copilului sa nu fi ajuns deja la nivelul la care nu mai poate fi controlata. Poti folosi umorul cand copilul este nemultumit, frustrat sau putin iritat. Este important insa ca umorul sa nu fie o forma de ironie sau sarcasm, altfel efectul va fi contrar celui dorit. Scopul este sa radeti si sa va amuzati impreuna, nu pe seama copilului.  

Fa echipa cu copilul tau.

Arata-i ca esti de partea lui. „Stiu ca iti este greu, dar impreuna putem sa ne dam seama cum te poti calma mai usor.”

De obicei, manifestarile puternice si agresive ale copilului atunci cand simte emotii intense il pot face pe parinte sa simta ca intentia copilului este sa il provoace, sa ii produca suferinta sau sa il sfideze pe parinte. De cele mai multe ori insa, singurul motiv pentru care copilul se poarta agresiv este ca nu isi poate controla emotiile si comportamentul. Este util ca parintii sa nu ia personal comportamentul copilului (chiar si atunci cand acesta este), pastrand astfel o distanta suficienta pentru a avea o reactie calma in fata copilului.

Cere ajutor.

Se poate intampla ca cel mic sa isi piarda in mod frecvent controlul, iar izbucnirile sale sa fie tot mai dese si mai intense. Daca te simti coplesit de situatie si nu mai ai solutii, poti oricand sa ceri ajutorul unui specialist (consilier sau psiholog pentru copii).

*Sursa foto: Pexels.com

Citeste si:


Ce e recomandat si ce nu e recomandat sa faci cand copilul e nervos


Cum faci fata unei crize de plans a copilului

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe