Pornim in abordarea acestui subiect de la cateva observatii: uneori copiii se intrerup din joc atunci cand apare un adult; adesea sustin ca nu s-au jucat un anumit joc, atunci cand sunt intrebati; isi cer unul altuia sa pastreze secretul in ce priveste jocul jucat impreuna; adolescentii ascund adesea fata de parinti ce jocuri joaca pe calculator; adultii ascund ca joaca jocuri pe calculator sau jocuri de noroc.

A ascunde se poate lega fie de un sentiment de rusine, de o intimitate incalcata de celalat, de protejarea unui continut foarte personal sau de o interdictie. Putem banui ca atunci cand se opresc din joc la venirea unui adult, copiii jucau un joc despre care nu ar vrea ca adultul sa stie, pentru ca ar fi certati, pedepsiti. Poate ca nu este asa, dar ei asa cred. Este ceva care in mintea lor pare interzis sau ceva despre care stiu clar ca este interzis. Uneori, copiii se ascund sub masa sau intr-o debara pentru a vorbi sau a se juca ceva. In alte cazuri este vorba despre folosirea unui obiect interzis, cum ar fi rujul mamei.

Jocul mobilizeaza trairi intense. Identificarea cu personajul jucat, interactiunea cu personajul jucat de celalalt copil, duce la cresterea intensitatii sentimentelor si exprimarii lor. Copiii rad, tipa, se emotioneaza, se enerveaza, isi schimba rolurile, modifica scenariul initial in functie de evolutia scenei. Sa fie oare protejarea acestor sentimente motivul pentru care copiii ascund ce jucau?

Pe de alta parte, copiii fac o alianta intre ei si, ca orice alianta, are o parte doar a partenerilor lor, ascunsa celor in afara. Copiii isi spun adesea secrete si chiar prezinta ca secrete lucruri pe care ulterior le spun si celorlalti. Pare o dovada de prietenie sa ai un secret cu cineva, o dovada a increderii dar si un mod de a-l testa pe celalat, discretia lui, fidelitatea si capacitatea de a tine secretul. Uneori exista si o amenintare la mijloc: “Daca spui cuiva, nu ma mai joc cu tine, nu mai sunt prieten cu tine.”

Uneori parintii descopera cate ceva si se ingrijoreaza, ei se intreaba ce jucau copiii, de ce se ascund, daca este nevoie sa-i supravegheze mai atent, incearca sa afle de la ei ce jucau, ce se intampla, de ce ascund. Unii dintre ei isi amintesc ca asa procedau si ei cand erau mici, altii le interzic sa se mai joace cu respectivul copil.

In cazul adolescentilor, fenomenul este mult mai raspandit. Ei ascund de parinti tot felul de lucruri si fac special lucruri despre care stiu ca sunt interzise . Acest lucru se aplica si jocurilor. Sigur ca si in cazul lor este vorba despre o alianta si despre a exclude alte persoane din lumea lor. Alteori este vorba despre sfidarea unei interdictii sau despre placeri agresive sau sexuale care ar putea fi pedepsite de adulti.

De ce se feresc adultii? De ce ascund ca se joaca? Am putea banui ca jocul este un comportament caracteristic copilariei si imaginea lor ar fi pusa in pericol. Ceilalti, sotia, copiii, colegii i-ar crede copii in loc sa-i creada oameni seriosi. Putem sa ne gandim si la faptul ca partenerul nu ar impartasi placerea jocului, care inseamna atat de mult pentru jucator si atunci el prefera sa-l pastreze ca pe o comoara secreta, ca pe o placere doar a lui.

In cuplu, partenerul este adesea gelos pe joc, ca pe o placere a celuilalt fara el, o placere pe care partenerul o prefera, care este mai mare decat cea de a fi impreuna. “Iti place mai mult sa joci decat sa petreci timpul cu mine?” In privinta jocului in timpul serviciului, el este sigur un furt din timpul in care ar trebui sa munceasca si este ascuns de sef si de unii colegi care nu ar putea pastra secretul.

Apoi sa nu uitam despre placerea interzisa caci se spune acest lucru frecvent: cu cat ceva este mai interzis, mai ascuns, cu atat este mai placut. Poate jocurile ajung o astfel de placere interzisa, care nu poate fi impartasita, explicata celor care nu o simt.

Voi ce parere aveti?

Psih. Anca Munteanu
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
www.psihanaliza-de-familie.com