Cum sa fii un parinte fericit: relatia cu copiii si cu partenerul de viata

Comentează:

12 comentarii

• 

  simona sclipcea    10.02.2014 - 10:37

  Buna ziua!
  Noi avem doua minuni: Maria Valentina de 3 ani si 6 luni si Mihai Tudor de 1 luna si 10 zile. Eu stau in concediu pentru cresterea copilului cu Tudor .Nu este usor statutl de casnica pentru o femeie activa si implicata dar merita pentru copii...este o perioada trecatoare si de neinlocuit. Sotul meu este mult timp la serviciu . Dar incercam sa ne petrecem timpul liber impreuna cu copiii. Pentru ca Valentina iubeste apa si innotul in wekwnd mergem la piscina (stam la Calimanesti-Caciulata) aici nsunt ape termale si hoteluri cu piscine acoperite. De cand am nascut ca sa pot merge cu ei am rugat pe cineva sa stea cu micutul Tudor . Wekendul acesta l-am luat si pe el cu noi. Am stat cu el pe rand pe marginea piscinei si a fost ok iar eu nu am mai dus grija specifica in cazul in care il lasam cu altcineva acasa. Astfel am reusit sa ne petrecem timpul impreuna si ne-am si relaxat...Dar chiar daca dragostea pentru copiii nostri este infinita nu trebuie sa neglijem relatia de cuplu si timpul pe care trebuie sa-l alocam in acest sens. Uneori mergem in oras si apelam la bunici sa stea cu cei mici(daca nu aveti sunati bona..merita)! Dar orcat de obositi am fi seara tot ne jucam cu cei mici. Fetita il astepta pe tati si se joaca pana obosesc , apoi ii facem baita lui bebe toti patru fiecare cu rolul lui...si apoi nani fiecare dupa program . Valentina merge la gradi si o duce tati dimineata . Cand vine la pranz facem impreuna activitati si casnice si distractive , o implic si in ingrijirea bebelusului, asa se crede importanta si a trecut mai repede de socul "nu mai sunt singura la parinti" .
  Nu cred ca e cineva pe locul 1,2, 3 sau 4 la noi in familie....incercam sa facem fata si sa luam totul ca pe o provocare din care la final avem toti de castigat........
• 

  vochin    19.01.2014 - 17:06

  imi caut fata. va rog ajutati-ma. nu mai locuiesc in romanai. cristina alexandra vochi. 004915203334445. e de ajuns un beep. va rog.
• 

  Delia Lungu    08.11.2013 - 09:05

  Multumim mult pentru raspunsuri.
  Ne-au placut toate comentariile voastre, de aceea oferim cate o invitatie pentru fiecare :)
  Veti primi pe mail cateva informatii suplimentare. Va asteptam cu drag la atelier.
• 

  mariuta maria    07.11.2013 - 18:44

  eu inca sunt in concediul de crestere copil.....dar ma gandesc ca va fi dificil atunci cand o sa incep serviciul sa imi petrec timpul cu copilul intr un mod folositor...
• 

  Radoi Mariana    07.11.2013 - 12:48

  eu si fetele mele suntem cele mai bune prietene.
  Nimeni nu are fete cum am eu.
  Le iubesc enorm ,le spun acest lucru de mii de ori pe zi.
  Cea mica (5 ani),cand vin acasa imi povesteste tot cea facut la gradi si in timpul cat eu nu am fost acasa incepand din momentul in care am intrat pe usa .
  In tot acest timp eu stau asezata pe pantofar si ascult toate ,,minunile ,,ei,pe care le descrie atat de frumos,exclamand la randul meu ,,,wow,ce frumos!,, , ,,bravo,sunt mandra de ceea ce ai facut!,, , ,,Iubirea mea!''
  Coloram ,dansam ,cantam,iesim in parc.
  Aproape toate activitatile mele din casa ,,le imbrac in povesti,,.
  Uneori fac curat sau calc hainele cand cea mica doarme .
  Imi iubesc copii atat de mult ,incat mi se pare ca timpul nu-mi ajunge sa ma satur de ele.
• 

  iahim68    07.11.2013 - 12:44

  "Din nefericire, am fost impinsi prea mult in directia de a face ceea ce se asteapta ceilalti. "
  Pornesc de la acest citat pentru a spune ca este foarte important sa faci in viata ceea ce iti place.Este esenta reusitei.
  De asemenea este important sa faci o delimitare neta intre aptitudinile si talentul nativ intr-un anumit domeniu(de ex.sport) si dorinta de a reusi profesional intr-un domeniu(de ex medicina).
  
  Daca copilul are inclinatii spre miscarea in aer liber ,nu inseamnna ca va performa in sport,chiar daca el isi doreste acest lucru.Aici intervine maiestria parintelui care are obligatia sa "ghideze" copilul fara a-i influenta alegerea.Cum?Acest lucru este ca invatarea mersului pe bicicleta: tu il sustii de sa,il ghidezi pana ce isi da drumul...si isi alege drumul!Copilul/adolescentul trebuie sa inteleaga ca putini fac performanta in sport,ca timpul in care performeaza este scurt in sport si la o varsta,cand in alt domeniu ar ascensiona,in acesta ar fi nevoit la un moment dat sa se reorienteze ...Daca percepe acestelucruri si isi doreste sa continue,TU ca parinte trebuie sa il sustii.
  
  Personal,mi-a placut foarte mult miscarea si,uneori,chiar am excelat.Am fost in echipa de baschet a scolii,eram cea mai buna saritoare la lungime(eram un exemplu pentru baieti),eram foarte buna la proba de rezistenta(ieseam intotdeauna pe locul doi dupa colega care facea atletism),am castigat locul doi pe judet la patinaj viteza(patinez si acum cu aceeasi pasiune)iar in faculate am uimit profesoara de sport cu abilitatea cu care faceam flotari...
  
  Si nu,nu am facut facultatea de sport.Nici nu am practicat un sport de performanta.Si nu pentru ca nu "mi-au dat voie parintii" ci pentru ca,la varsta de 17 ani,am inteles ca doresc sa fac cu totul altceva in viata.Mai mult,am schimbat cu 180 de grade"macazul" cand de la un liceu cu profil tehnic m-am indreptat spre...medicina.
  
  Nu performez ca medic,nu pentru ca nu mi-as dori,ci pentru ca performanta in orice domeniu depinde de experientele traite.Dar imi practic meseria cu pasiune.Este ceea ce mi-am dorit sa fac desi parintii mei si-ar fi dorit cu totul altceva pentru mine.
  
  Din fericire,nu am fost impinsa prea mult in directia de a face ceea ce se asteptau altii de la mine...
  
  Credeti in copiii vostri,incurajatii si,la momentul oportun,aveti incredere in alegerea lor !
  
  El va fi un copil fericit ,iar tu un parinte implinit!
• 

  Pufu Erfily    06.11.2013 - 17:33

  Fiind bugetara eu plec mai devreme de la serviciu iar in drum spre casa il iau pe cel mic (3 ani) de la gradi iar pe fetita (12 ani) de la antrenament (atletism) si fie mergem in parc, fie mergem la cumparaturi. In cea de-a doua varianta comparaturile le facem toti trei fiecare cu ce stie ca are nevoie. Bebe, asa il alintam pe baietel adora sa faca cumparaturi si sa ma ajute la treburile casnice asadar, gatim impreuna iar fetita isi face lectiile. Seara il asteptam si pe tati si luam cina impreuna. Daca tati ajunge mai devreme iar noi suntem in parc, el pregeteste cina sau daca nu are chef vine si ne ia din parc si mancam in oras pizza. Incercam prin tot ceea ce facem sa implicam copii si sa ii ferim de toate necazurile si problemele adultilor. Daca avem de lucru acasa unul din noi sta cu copii la televizor sau citim povesti dar nu inainte ca toti patru sa fi interactionat printr-un joc sau discutii despre ceva anume iar celalalt isi face treaba. Cand sunt astfel de situatii preferam sa stam mai mult la serviciu decat sa venim acasa si in loc sa ne dedicam timpul copiilor, lucram. Ei nu inteleg stresul nostru si se pot simti marginalizati. Sfarsitul de saptamana apartine intotdeauna copiilor si uneori doar pentru noi doi.
• 

  ramona    06.11.2013 - 17:08

  Nimeni nu e perfect, asa ca si eu il mai trimit in camera pe cel mic, de un an si jumatate, cand am pe masa oala fierbinte, cutite si alte obiecte ce ii pot face rau. Dar, in principiu, conexiunea este permanenta. Daca trebuie sa stam la coada sa asteptam, ma joc cu el. Daca plec de acasa, ma gandesc la copii sau, cand cea mare e la scoala, ma rog sa ii lumineze Dumnezeu mintea. Stam foarte mult de vorba si incerc sa ma pun in pielea lor. Sigur ca ma mai si enervez si mai si tip la ei, apoi imi revin si reiau comunicarea normala. Imi cer scuze cand gresesc, explic cand sunt nervoasa. Din pacate, cu sotul meu nu mai pot fi in conexiune decat prin rugaciune si imi pare rau ca nu am fost mai apropiati cat a trait. Acum ma gandesc ca e bine sa ne straduim mai mult si sa nu ne blazam, chiar daca sotul sau sotia devine dificil(a), trebuie sa gasim cauza. Cu copiii fac ce ii bucura pe ei. Cu baietelul ma joc, ne uitam pe carti ilustrate, dansam, ne gadilam si ne plimbam f mult. Cu fata (adolestenta) discut si merg la cumparaturi, bem cate o ciocolata ca intre fete, mai vorbim despre... baieti, dar si despre scoala, colegi, orientare profesionala, ma pune la curent cu noutatile muzicale si vestimentare... Cu toate astea, uneori imi spune ca nu o cunosc prea bine - e la varsta cand isi schimba des gusturile,asa ca incerc sa ma adapatez.
• 

  oana    06.11.2013 - 15:23

  Fetita noastra(8 ani)nu este prea vorbareata; raspunsurile la intrebarile noastre legate de ziua ce se apropie de sfarsit sunt de obicei:,,Bine"; ,,Nu mai stiu"; ,,Da"; ,,Nu"... De aceea, uneori jucam ,,Labirintul cuvintelor": am facut copii dupa o foaie de hartie pe care am scris amestecate, in toate directiile si cu multe culori multe cuvinte ce exprima sentimente: trist, vesel, enervat, fericit, uimit, nerabdator, mandru, furios,etc. Fiecare, pe rand, ia o foaie si incercuieste cuvintele care exprima sentimentele pe care le-a trait in aceea zi; apoi povesteste imprejurarile in care s-a simtit asa. Am citit despre acest joc pe un site si mi s-a parut foarte potrivit familiei mele.
• 

  Edu Adrian Florentin    05.11.2013 - 16:14

  Atunci cand sunt la munca ma gandesc cu bucurie la faptul ca in cateva ore urmeaza sa ajung acasa la cel mic care este totul pentru mine. Atunci cand ajung acasa il iau in brate si il pup. Daca nu sunt prea obosit ies cu Andrei in parc si ne jucam, ne dam in leagan, ne jucam in nisip, alergam, etc. Nu vad un mod mai frumos de a imi petrece timpul liber decat alaturi de copilul si sotia mea!
• 

  Simona    05.11.2013 - 15:54

  Viata cotidiana foarte incarcata isi pune amprenta pe fiecare dintre noi. Suntem irascibili, nervosi, nu mai avem rabdare cu cei de langa noi s.a.md.
  Familia noastra( 2 adulti si 2 pitici de 5 si respectiv 2 ani jumatate) are un obicei pe care il urmam obligatoriu inainte de a intra in casa. Ne scuturam cu totii de suparari si de bosumflari , mofturi si alte capricii. Asta chiar la propriu , facem o joaca din asta. Iar la intrare atunci cand ne intampina copiii cu imbratisari spunem ca ne incarcam cu fericire si cu bucurie.
  Mancam si iesim dupa caz, ori in parc si ne destindem , ori insotim copiii la cursurile pe care le urmeaza ei.
  Revenim acasa mancam , ne pregatim de somn cu ori povestea de seara, ori urmarim impreuna un desen animat, ori ascultam impreuna o poveste, ori ne jucam.
• 

  ana-maria stan    05.11.2013 - 15:42

  Din pacate, dupa o zi obisnuita de munca vine, de cele mai multe ori, o seara obisnuita. Ori il preluam pe baietelul nostru de la bunica, afara ori ne asteapta in casa. SI ne jucam, incercam Sa facem cat mai mult contact vizual cu el, il imbratisem... Timpul este scurt... El este centrul universului si noi suntem pe undeva pe planul 2, 3...