Cum sa fii un parinte fericit: relatia cu copiii si cu partenerul de viata
Cum putem sa-i ajutam pe cei dragi si sa fim fericiti in relatiile noastre de familie? Cum putem restabili conexiunea in relatie cu partenerul nostru de viata si in relatie cu copiii nostri? Sunt doar cateva din intrebarile care apar cand este vorba de o relatie fericita intre copii si parinti.
Incearca sa te pui pe tine insuti pe primul loc
In primul rand este indicat sa descoperim ce ne face fericiti fara sa ne bazam doar pe ceea ce ii face pe cei din jurul nostru fericiti. Cand zbori cu avionul poate iti amintesti ca inainte de decolare are loc un scurt instructaj unde ti se spune ce sa faci in caz de accident: “mai intai iti pui tu masca de oxigen pe fata si abia apoi ii ajuti pe cei din jur”. Indiferent cu cine esti langa tine, procedura este aceeasi. Daca te ajuti mai intai pe tine, vei putea apoi sa ajuti mai mult pe cei din jurul tau decat daca te neglijezi.
Si totusi, din pacate, multi dintre noi suntem antrenati din copilarie sa luam prea putin in considerare dorintele noastre si sa facem mai mult ceea ce se asteapta de la noi. Suntem fortati sa fim puternici, cand prin natura noastra suntem sensibili; suntem fortati sa facem medicina, pe cand preferinta noastra este spre activitatile in aer liber; suntem fortati sa fim conventionali cand prin natura noastra suntem iesiti din tipare.
Am putea sa dam mai departe multe exemple prin care parintii si profesorii nostri ne-au incurajat sa nu luam in seama natura noastra de baza. Nu le putem reprosa acest lucru nici parintilor si nici profesorilor nostri deoarece ei au avut, de cele mai multe ori, intentii bune. Ei au facut cum au considerat ca este mai bine. Din nefericire, am fost impinsi prea mult in directia de a face ceea ce se asteapta ceilalti.
Restabilirea conexiunii in relatia cu copiii
Fiind complet epuizati si iritati dupa o zi de munca, de multe ori ridicam un zid in fata copiilor, astfel incat acestora le este greu sa se apropie de noi. Le intoarcem spatele copiilor din oboseala sau pentru ca nu stim cum sa-i ajutam.
Din fericire, desi intreruperile conexiunii sunt inevitabile, restabilirea ei e posibila. De multe ori, parintii si copiii rateaza numeroase ocazii de restabilire a legaturii. Depinde de noi, parintii, sa luam initiativa. Stabiliti contactul vizual. Impacati-va intotdeauna dupa o cearta. Cereti-va scuze cand ati gresit. Cand relatia voatra trece printr-o perioada dificila, petreceti mai mult timp impreuna, nu mai putin. Deseori, copiii iau initiativa restabilirii conexiunii, iar adultii ii inteleg pe dos. Baiatul vostru va sacaie fara incetare in timp ce pregatiti pranzul, asa ca-l trimiteti din bucatarie. Nu vedeti incercarea de restabilire a conexiunii, vedeti doar comportamentul nesuferit al copilului. Lasati la o parte ceea ce vedeti la suprafata : dedesubt este dorinta copilului spre restabilirea legaturii.
Restabilirea conexiunii in relatia cu partenerul de viata
Intr-un anume fel este surprinzator ca atat de multe casnicii se prabusesc. Sa ne gandim la toate acele forte care se presupune ca tin un cuplu unit. A iubi si a fi iubit este cu siguranta una dintre cele mai bogate experiente pe care o au oamenii. Adaugati la acestea celelalte ingrediente ale unei relatii: intimitate, prietenie, sprijin, acceptare. Iar acestea sunt doar cateva! Cineva care te incurajeaza cand esti demoralizat, care te sprijina cand esti descurajat si care iti impartaseste bucuria cand ti se intampla lucruri bune. Dragostea este ca o limba straina. Cu cat o vorbesti mai mult, cu atat iti este mai usor sa comunici. Daca nu o vorbesti, incepi sa o uiti.
De obicei, este greu sa trecem catre o legatura mai stransa cu partnerul de cuplu pentru ca este nevoie sa muncim mult, sa depasim evenimente stresante, etc. Dar cum ar fi sa pui relatia cu partenerul pe primul plan? Ideea este sa vezi relatia cu partenerul ca fiind “cea mai importanta investitie” pe care poti sa o faci.
Atunci cand avem o relatie buna cu partenerul nostru de viata ne este mai usor sa fim parinti eficienti. In acest fel, copiii nostri invata din familie moduri eficiente de a-si gestiona emotiile si de a se conecta la altii. De asemenea, ei sunt mai fericiti si tolereaza mai usor stresul. Ideea potrivit careia unul dintre cele mai bune lucruri pe care poti sa le faci pentru copilul tau este sa ai o relatie buna cu partenerul de viata nu este o ipoteza de lucru, este un fapt dovedit stiintific. Crearea si mentinerea unei casnicii mai bune ne poate transforma in parinti mai buni.
*Sursa foto: Pixabay.com
Concurs! Modalitati efective prin care poti restabili conexiunea cu copiii tai si cu partenerul de cuplu vom aborda impreuna pe 8 noiembrie, in Bucuresti la atelierul “Parinti fericiti: cum sa te bucuri mai mult de copilul tau”. Te invitam sa raspunzi in sectiunea de comentarii de mai jos la intrebarea “Cum petreci timpul cu membrii familiei tale dupa o zi obisnuita de munca?” Poveste-ne despre activitatile tale si poti castiga una din cele doua invitatii gratuite pe care le-am pus la bataie. Te rugam sa te asiguri ca ai lasat o adresa de email valida, la care te putem contacta. Concursul se desfasoara in perioada 5-7 noiembrie 2013. Mult succes! |
Autor: Delia Lungu, psiholog SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Criza de identitate dupa nasterea copilului
Nasterea primului copil aduce o bucurie intensa, entuziasm si iubire, dar si schimbari majore in viata de zi cu zi a parintilor, schimbari care deseori se traduc printr-o experienta de criza a identitatii acestora.
-
Parintii egocentrici si efectele acestora asupra copiilor
Egocentrismul la parinti inseamna o preocupare excesiva de sine, care inseamna ca nevoile copiilor nu sunt observate sau implinite.
-
4 obstacole in calea bucuriei de a fi parinte
Cum ne-am imaginat ca vom fi parinti e total diferit fata de cum suntem ca parinti pentru ca in viata reala, apar o multime de neprevazute la care inainte nu ne-am fi gandit.
Comentează:12 comentarii
Noi avem doua minuni: Maria Valentina de 3 ani si 6 luni si Mihai Tudor de 1 luna si 10 zile. Eu stau in concediu pentru cresterea copilului cu Tudor .Nu este usor statutl de casnica pentru o femeie activa si implicata dar merita pentru copii...este o perioada trecatoare si de neinlocuit. Sotul meu este mult timp la serviciu . Dar incercam sa ne petrecem timpul liber impreuna cu copiii. Pentru ca Valentina iubeste apa si innotul in wekwnd mergem la piscina (stam la Calimanesti-Caciulata) aici nsunt ape termale si hoteluri cu piscine acoperite. De cand am nascut ca sa pot merge cu ei am rugat pe cineva sa stea cu micutul Tudor . Wekendul acesta l-am luat si pe el cu noi. Am stat cu el pe rand pe marginea piscinei si a fost ok iar eu nu am mai dus grija specifica in cazul in care il lasam cu altcineva acasa. Astfel am reusit sa ne petrecem timpul impreuna si ne-am si relaxat...Dar chiar daca dragostea pentru copiii nostri este infinita nu trebuie sa neglijem relatia de cuplu si timpul pe care trebuie sa-l alocam in acest sens. Uneori mergem in oras si apelam la bunici sa stea cu cei mici(daca nu aveti sunati bona..merita)! Dar orcat de obositi am fi seara tot ne jucam cu cei mici. Fetita il astepta pe tati si se joaca pana obosesc , apoi ii facem baita lui bebe toti patru fiecare cu rolul lui...si apoi nani fiecare dupa program . Valentina merge la gradi si o duce tati dimineata . Cand vine la pranz facem impreuna activitati si casnice si distractive , o implic si in ingrijirea bebelusului, asa se crede importanta si a trecut mai repede de socul "nu mai sunt singura la parinti" .
Nu cred ca e cineva pe locul 1,2, 3 sau 4 la noi in familie....incercam sa facem fata si sa luam totul ca pe o provocare din care la final avem toti de castigat........
Ne-au placut toate comentariile voastre, de aceea oferim cate o invitatie pentru fiecare :)
Veti primi pe mail cateva informatii suplimentare. Va asteptam cu drag la atelier.
Nimeni nu are fete cum am eu.
Le iubesc enorm ,le spun acest lucru de mii de ori pe zi.
Cea mica (5 ani),cand vin acasa imi povesteste tot cea facut la gradi si in timpul cat eu nu am fost acasa incepand din momentul in care am intrat pe usa .
In tot acest timp eu stau asezata pe pantofar si ascult toate ,,minunile ,,ei,pe care le descrie atat de frumos,exclamand la randul meu ,,,wow,ce frumos!,, , ,,bravo,sunt mandra de ceea ce ai facut!,, , ,,Iubirea mea!''
Coloram ,dansam ,cantam,iesim in parc.
Aproape toate activitatile mele din casa ,,le imbrac in povesti,,.
Uneori fac curat sau calc hainele cand cea mica doarme .
Imi iubesc copii atat de mult ,incat mi se pare ca timpul nu-mi ajunge sa ma satur de ele.
Pornesc de la acest citat pentru a spune ca este foarte important sa faci in viata ceea ce iti place.Este esenta reusitei.
De asemenea este important sa faci o delimitare neta intre aptitudinile si talentul nativ intr-un anumit domeniu(de ex.sport) si dorinta de a reusi profesional intr-un domeniu(de ex medicina).
Daca copilul are inclinatii spre miscarea in aer liber ,nu inseamnna ca va performa in sport,chiar daca el isi doreste acest lucru.Aici intervine maiestria parintelui care are obligatia sa "ghideze" copilul fara a-i influenta alegerea.Cum?Acest lucru este ca invatarea mersului pe bicicleta: tu il sustii de sa,il ghidezi pana ce isi da drumul...si isi alege drumul!Copilul/adolescentul trebuie sa inteleaga ca putini fac performanta in sport,ca timpul in care performeaza este scurt in sport si la o varsta,cand in alt domeniu ar ascensiona,in acesta ar fi nevoit la un moment dat sa se reorienteze ...Daca percepe acestelucruri si isi doreste sa continue,TU ca parinte trebuie sa il sustii.
Personal,mi-a placut foarte mult miscarea si,uneori,chiar am excelat.Am fost in echipa de baschet a scolii,eram cea mai buna saritoare la lungime(eram un exemplu pentru baieti),eram foarte buna la proba de rezistenta(ieseam intotdeauna pe locul doi dupa colega care facea atletism),am castigat locul doi pe judet la patinaj viteza(patinez si acum cu aceeasi pasiune)iar in faculate am uimit profesoara de sport cu abilitatea cu care faceam flotari...
Si nu,nu am facut facultatea de sport.Nici nu am practicat un sport de performanta.Si nu pentru ca nu "mi-au dat voie parintii" ci pentru ca,la varsta de 17 ani,am inteles ca doresc sa fac cu totul altceva in viata.Mai mult,am schimbat cu 180 de grade"macazul" cand de la un liceu cu profil tehnic m-am indreptat spre...medicina.
Nu performez ca medic,nu pentru ca nu mi-as dori,ci pentru ca performanta in orice domeniu depinde de experientele traite.Dar imi practic meseria cu pasiune.Este ceea ce mi-am dorit sa fac desi parintii mei si-ar fi dorit cu totul altceva pentru mine.
Din fericire,nu am fost impinsa prea mult in directia de a face ceea ce se asteptau altii de la mine...
Credeti in copiii vostri,incurajatii si,la momentul oportun,aveti incredere in alegerea lor !
El va fi un copil fericit ,iar tu un parinte implinit!