Copilul independent

De ce fac parintii prea multe lucruri pentru copiii lor

Propus de: SuntParinte.ro    15 iunie 2017   

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

copil independent
Una dintre cele mai dificile decizii ale parintilor este de a sti cand sa intervina pentru a-si ajuta copiii si cand sa ii lase sa se descurce singuri. Desigur, in situatiile in care siguranta lor este pusa in pericol, nu apare aceasta dilema, dar in situatiile care fac parte din viata obisnuita, parintii trebuie sa aleaga intre a incuraja independenta copilului si a-l salva pe acesta de o emotie dificila.

Cand parintii aleg in mod constant a doua varianta, parintii isi formeaza anumite convingeri care le justifica implicarea exagerata in viata copiilor. Iata cateva dintre replicile prin care parintii isi justifica alegerea de a face multe lucruri in locul copiilor lor si care sunt, potrivit autoarei Meredith Resnick, adevaratele motivatii ale acestora:

„Fac asta pentru ca asta inseamna sa fiu un parinte bun.” Aceasta replica se poate naste din teama parintelui de a-si lasa copilul sa se maturizeze:  „Copilului meu i se intampla o multime de lucruri pe masura ce inainteaza in varsta si nu ma simt prea confortabil sa il las sa se desprinda de mine asa de repede”, dar si din teama de a fi criticat sau judecat de catre alti parinti: „Lumea ma va judeca pentru ca sunt un parinte nepotrivit daca imi las copilul sa se zbata si sa se lupte pentru ceea ce vrea”.

„Daca mi-as putea da seama cum sa imi motivez fata, nu as mai face atatea lucruri in locul ei.”.poate insemna de fapt „Mi-e teama ca daca incerc sa i impun unele limite, o sa cedeze emotional sau o sa isi faca rau.”

„E doar putin imatur, de aceea fac eu unele lucruri (spal hainele, ii fac temele, ii fac curatenie in camera,  etc.).”poate insemna de fapt „Nu e deloc motivat, iar daca nu fac eu lucrurile acestea, nu le va face nimeni.”

„Si eu fost dat afara de la scoala si am ajuns pana la urma bine.” se poate traduce prin: „Desi stiu ca problemele sale sunt serioase, nu pot sa ii reprosez ca are aceleasi probleme pe care le-am avut si eu cand eram copil, pentru ca mi-ar spune ca sunt ipocrit.”.

„Tatal lui e prea dur de aceea eu trebuie sa fiu parintele care ii ofera afectiune si siguranta.” poate la fel de bine sa insemne si: „Ma simt util si simt ca am control asupra situatiei atunci cand copilul vine la mine si nu la partenerul meu. Imi place sa vad ca sunt parintele preferat.”.

 „Mama lui a incetat sa-l mai sune dupa divort. Si ce daca e rasfatat? Toate fetele au o relatie speciala cu tatii lor.” poate insemna de fapt: „Ma simt vinovat si responsabil pentru relatia fiicei mele cu mama ei si adevarul e ca eu sunt cel ce nu poate tolera durerea ei - e mai usor sa o rasfat si sa ii cumpar lucruri pentru a-i compensa tristetea.”.

„Copiii mei ma epuizeaza.” inseamna de multe ori: „Mi-e frica sa le spun nu.”.

„Uneori ma simt calcat in picioare de copilul meu.” Poate ascunde: „Uneori imi doresc ca fiul sau fiica mea sa intre cu adevarat in probleme. Atunci o sa isi dea seama cat de mult valorez.”

 „Pur si simplu, nu pot sa ii spun nu copilului meu”. Aceasta neputinta poate avea la baza intoleranta parintelui la supararea copilului. Astfel, de fapt in spatele acestei replici se poate ascunde: „Urasc momentul in care e suparat pe mine si de aceea incerc sa il tin tot timpul fericit.”.

Cand devine o problema implicarea prea mare a parintilor in viata copiilor?

  • Cand parintele se simte epuizat de lucrurile pe care le face pentru copilul lui si frustrat pentru ca nu obtine rezultate multumitoare (copilul nu evolueaza bine si nici nu este recunoscator pentru eforturile parintelui).
  • Cand parintii devin extrem de preocupati de copil, chiar si atunci cand nu au motive.  
  • Cand copilul refuza sa isi asume responsabilitati corespunzatoare varstei sale (nu isi face temele singur, nu isi face curat in camera etc.)
  • Cand copilul ajunge sa fie convins ca nu este capabil sa faca singur lucrurile pe care parintele le face pentru el.

Este important sa facem diferenta intre anumite momente in care parintele isi exprima afectiunea fata de copil facandu-i o favoare, oferindu-i ajutorul sau rasfatandu-l cu o activitate sau obiect preferat (de exemplu, desertul lui preferat). Acestea sunt modalitati prin care parintele isi manifesta afectiunea, lasandu-l pe copil sa fie responsabil si independent in restul timpului.

De ce apare aceasta implicare exagerata a parintilor in viata copiilor?

  • Teama parintilor ca fara implicarea lor, copiii nu se vor descurca, vor avea esecuri si vor fi respinsi social, academic si profesional, mai tarziu. Aceasta teama poate da nastere la nevoia de control a parintelui: acesta va dori sa dirijeze comportamentul copilului in cele mai mici detalii, pentru a se asigura ca acesta evita esecul.
  • Nevoia parintelui de a fi apreciat si util. La varste mici, copiii au nevoie de parinti pentru a supravietui, iar aceasta nevoie poate aduce parintelui o satisfactie emotionala de mare intensitate. Pe masura ce copilul creste, aceasta nevoie scade, iar parintele trebuie sa se obisnuiasca sa renunte la aceasta satisfactie emotionala in relatia cu copilul.
  • Nevoia parintelui de a evita alte probleme din viata sa. Orientandu-si atentia in mod excesiv asupra copilului, parintele nu mai este nevoit sa se confrunte cu alte aspecte ale vietii sale de care poate nu este multumit.

*Sursa foto:http://maxpixel.freegreatpicture.com

 
Citeste si:


Neajutorarea invatata: cand parintii fac prea multe lucruri in locul copilului


Parintii elicopter

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Intrebari si raspunsuri pe aceasta tema

Mai multe