Copiii timizi la scoala. Cum pot fi ajutati

Propus de: SuntParinte.ro    10 octombrie 2017   

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

copiii timizi
In fiecare clasa de elevi, exista cel putin un copil timid: cel care nu ridica mana sa raspunda la intrebari, desi cunoaste raspunsul, care vorbeste incet si care nu participa la jocurile altor copii in pauza. Desi pare dificil sa ii ajutam pe copiii care dau dovada de timiditate, nu este imposibil.

Copiii timizi. Cum pot cadrele didactice sa ii ajute

Copiii timizi simt un amestec de emotii atunci cand sunt in centrul atentiei sociale: rusine, teama, tensiune si ingrijorare. Cauzele pentru care apare timiditatea sunt si ele mixte: atat genetice, cat si de mediu. Cand experientele sociale ale copilului cu o predispozitie genetica spre timiditate au fost negative (a fost ironizat, criticat, respins de alti copii sau de catre adulti), este foarte probabil sa se comporte timid. Partea buna este ca daca i se ofera destule experiente sociale pozitive si i se ofera ocazia de a-si forma abilitati sociale, timiditatea copilului se poate diminua.

Daca esti parintele unui copil timid, ii poti recomanda cadrului didactic urmatoarele sugestii. Iar daca esti cadru didactic si cauti inspiratie pentru a  scoate un elev timid din carapacea lui, iata cateva idei:

Identificarea intereselor copiilor. Cadrele didactice pot afla ce preocupari si pasiuni au copiii din clasa, pentru a le propune diverse activitati educationale, dar si pentru a avea puncte de pornire in conversatiile cu cei mici. In plus, copiii cu aceleasi interese se pot simti incurajati sa comunice si sa se imprieteneasca.

Acordarea unui rol important in clasa. Copiii timizi pot fi incurajati sa participe la activitatea din clasa daca li se da un rol anume, mai ales unul care presupune interactiunea cu ceilalti copii.

Incurajarea interactiunilor cu alti copii mai sociabili. Cadrele didactice pot sa plaseze elevii timizi in perechi sau in grupuri cu copii mai sociabili. Astfel, copilul timid isi poate forma abilitati de comunicare eficienta si va interactiona cu alti copii (prietenii colegilor sociabili).

Evitarea etichetelor. Chiar daca este evident pentru oricine ca respectivul copil este timid, cel mai bine este ca profesorul sa evite etichetarea acestuia in fata colegilor sau altor profesori. Copiii tind sa interiorizeze etichetele pe care le dau adultii, devenind convinsi ca nu au nicio sansa de a depasi problema („Asa sunt eu timid, deci nu am ce sa fac.”). Adevarul este ca timiditatea poate fi depasita, cu putin tact si multa intelegere si rabdare din partea adultilor.

Accentul pus pe punctele sale forte. Daca un copil timid este si un bun matematician sau e pasionat de lectura, ii poti recomanda sa ajute un alt elev care se descurca mai putin bine la aceste materii.

Vorbeste copiilor despre bullying si despre cum ii pot fata fata copiii care sunt victime. Cadrele didactice pot avea un rol esential in atmosfera din clasa si in descurajarea hartuirii si intimidarii in randul copiilor.

Recompensarea progreselor. Curajul unui copil timid de a ridica mana in clasa si de a oferi un raspuns merita aprecierea din partea profesorilor, chiar si atunci cand raspunsul nu este cel corect. Reactiile pozitive la comportamentele copilului si la initiativele lui il vor incuraja sa le repete in viitor.

Comunicarea cu parintii este de asemenea esentiala. Abordand timiditatea copilului cu intelegere si optimism, cadrele didactice pot coopera cu succes cu parintii copilului pentru a-l ajuta pe cel mic. Parintii pot oferi profesorilor informatii despre interesele copilului, despre situatiile in care se simte cel mai confortabil si despre situatiile care i se par cele mai dificile.

Timiditatea copiilor nu ar trebui sa ne faca sa nu mai vedem si calitatile lor. Deseori elevii timizi sunt buni observatori, gandesc inainte de a actiona, sunt mai responsabili, buni ascultatori si le pasa de cei din jur. Atunci cand cei din jur le apreciaza calitatile si ii accepta fara a-i critica, elevii timizi vor descoperi ca socializarea poate fi si placuta si ca nu este nevoie sa o evite cu orice pret.

*Sursa foto:Pexels.com

Citeste si:


Cand copilul traieste in ridicol, invata sa fie timid

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Intrebari si raspunsuri pe aceasta tema