Autentificare




Meniu Ascuns

Evenimente

Facebook

Sondaj

Consideri introducerea clasei pregatitoare o masura benefica pentru educatia copiilor?

» Sondaje anterioare

Noutati RSS

Abonati-va la cele mai noi articole

feed image
feed image
feed image
Comportament si educatie » Prescolar » Toleranta la frustrare la prescolari
Toleranta la frustrare la prescolari
Scris de SuntParinte.ro   (Miercuri, 25 Ianuarie 2012 14:56)
Voteaza:
(1 vot)
Toleranta la frustrare la prescolari“Cum pot sa-mi invat copilul sa tolereze frustrarea? Daca nu primeste ce isi doreste in momentul in care cere, se enerveaza si are un comportament negativ (tipa, plange, arunca cu obiectele, vorbeste urat). Ce pot sa ii spun sa-l incurajez sa fie mai rabdator si sa reziste atunci cand nu primeste ceea ce isi doreste?” se intreaba un parinte de prescolar.

Ce inseamna frustrarea?

Frustrarea este o stare afectiva care apare de la cele mai mici varste, inca din primele zile de viata si care este prezenta atat la adulti, cat si la varstnici. Frustrarea se manifesta prin furie si apare atunci cand exista o incompatibilitate intre dorintele sau asteptarile noastre si ceea ce se intampla in realitate.

Este normal ca prescolarii sa nu fie toleranti la frustrare.Prescolarii se asteapta sa primeasca imediat tot ce isi doresc. Unii parinti incurajeaza aceste asteptari ale copiilor, nerefuzand, in general, nicio cerinta a acestuia. Pe masura ce copilul creste insa, cerintele copilului nu mai sunt atat de usor de indeplinit, iar parintii se vad nevoiti sa se confrunte cu un copil furios doar pentru ca nu reuseste sa deschida singur cu usurinta o cutie, de exemplu.

Cum iti poti ajuta pe copil mai tolerant la frustrare?

Diferenta dintre cei care reactioneaza cu furie la frustrare si cei care se tempereaza cu mare usurinta consta in modul nostru de a gandi si de a interpreta intreaga situatie. Psihologii sustin ca in spatele frustrarii stau deseori ganduri de genul “nu suport sa astept”, “nu imi place sa mi se spuna ce sa fac”, “nu accept sa nu primesc acum cand cer, ceva, acel ceva”, “ma deranjeaza ca nu e atent cand spun ceva” etc.  Chiar si copiii au astfel de ganduri, cu toate ca la varsta prescolaritatii ei nu pot sa le verbalizeze asa cum fac adultii.  De aceea, este necesar ca prescolarii sa treaca, treptat, prin situatii in care trebuie sa faca fata frustrarii.

Iata cum il poti ajuta.

1. Invata-l sa astepte.  De fiecare data cand stie ca are fixata o activitate, aman-o cu cateva minute pana cand observi ca incep sa apara semne de nerabdare la cel mic, dupa care poti realiza activitatea respectiva.

2. Propune-i sarcini si jocuri care sa implice rabdare. De exemplu, a insira margele pe o ata pentru a face un colier necesita atentie si rabdare. A face un colaj specific anotimpului prezent ori a-l invata sa coase ii va solicita rabdarea si ii va starni putin frustrarea fiindca mai ales la inceput va gresi destul de mult si nu ii va placea faptul ca “nu ii iese din prima.”

3. Imparte orice sarcina pe care o are de facut, in scopuri mici si de scurta durata. In acest mod ii va fi mai usor sa se obisnuiasca cu faptul ca trebuie sa stea concentrat asupra activitatii pe care o realizeaza. De exemplu, daca are de facut curatenie in camera sa, ii poti spune pe etape ce are de facut: “Trangem jucariile, apoi luam o mica pauza. Apoi, aranjam bluzele in dulap. Ne oprim, mancam o gustare si apoi aranjam si pantalonii si sosetele”. Desigur ca nu trebuie sa ii spui din prima toate lucrurile pe care le are de facut, ci separat, ce are de facut pe moment, pentru a nu uita.

4. Ia pauza. Atunci cand copilul refuza sa mai continue ceva din cauza frustrarii prea mari e bine sa ii oferi doar 2 posibilitati: fie termina activitatea si apoi se poate juca sau face ce isi doreste ori va lua o pauza timp de cateva minute in care nu va face nimic, dupa care se va reintoarce la activitate pentru a o finaliza. Este vorba de tehnica time-out, in care copilul este indepartat pentru cateva minute de locul si de activitatea in care se afla, pentru a avea timp sa se calmeze. Citeste mai mult despre tehnica time-out.

Copilul tau cum se manifesta atunci cand e frustrat?

Tu ce parere ai? Spune aici:

Comentariu: